Veste bună! Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paşte. Cine beneficiază și cum pot fi folosiți banii

Ultima actualizare:

Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat, în timp ce se afla într-o vizită de lucru la Urlați, că românii care sunt înscriși în programul „Sprijin pentru România” vor beneficia în avans de plata lunii aprilie chiar înainte de Sărbătorile Pascale, mai exact în Săptămâna Mare.

Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paşte. Foto: Click.
Se dau 640 de lei de la stat pentru masa de Paşte. Foto: Click.

Pentru ce sunt acești bani

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europena a explicat că cei 640 de lei sunt compuși din voucherelor de alimente de 250 de lei și produsele din pachetele de alimente de 390 de lei.

Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşte.

În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşte”, a transmis Marcel Boloș, potrivit romaniatv.net.     

Boloș a făcut acest anuț în timp ce se afla în cadrul unei vizite de lucru în orașul Urlați la depozitul Oltina. Acolo sunt depozitate peste 400.000 de pachete de alimente.

Producătorii români vor avea prioritate

Totodată, oficialul a mai spus că pe mesele românilor vor ajunge și pachetele de ajutoare care sunt oferite de Uniunea Europeană. În plus, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a adăugat și faptul că are în plan să protejeze securitatea alimentară și în următorii ani, dar a precizat și faptul că producătorii români vor avea prioritate întotdeauna.

Dacă am cumpăra produsele din pachet de la raft ar costa 390 de lei. În total, valoarea pachetelor care ajung către români în această perioadă este de 50 de milioane de euro şi înseamnă 30 de tone de alimente.

Îi felicit pe toți cei implicați în acest program, care este un real succes. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher, iar întâietate vor avea întotdeauna producătorii naționali”, a adăugat Marcel Boloș.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net