Întâmplarea halucinantă prin care a trecut un român în Grecia: „Am zis că poate nu înțeleg eu engleza și i-am cerut să-mi scrie pe o foaie de hârtie ce vrea să-mi spună”

2 august 2024 14:15   Fapt divers

Un turist român a avut parte de o experiență neașteptată și frustrantă în timpul vacanței sale în Thassos, Grecia. 

La Aliki Beach, românul și grupul său au decis să închirieze patru șezlonguri și două umbrele, conform prețurilor afișate de 15 euro pentru două șezlonguri și o umbrelă, adică un total de 30 de euro.

Pretenții nejustificate pe plajă

„Salutare! Astăzi la Aliki Beach, am vrut să luăm patru șezlonguri. Totul părea în regulă, scria 15 euro pentru două șezlonguri și o umbrelă, total 30 de euro pentru cât voiam noi.

Când am vrut să plătim, ne-a cerut 100 de euro sub pretextul că trebuie să consumăm de la restaurant de restul. Deși ne-au spus că locurile sunt libere, cu condiția de a consuma de la restaurant în valoare de 30 de euro, când am vrut să plătesc, mi s-a cerut 100 de euro,” a relatat turistul.

În încercarea de a clarifica situația, românul a cerut personalului să-i scrie pe o foaie de hârtie explicația cerințelor lor.

„Am zis că poate nu înțeleg eu engleza și i-am cerut să-mi scrie pe o foaie de hârtie ce vrea să-mi spună. Rezultatul era 100 de euro desenat. Am încercat să le explic că, la prețurile afișate, patru șezlonguri plus două umbrele costă 30 de euro. Nu am avut cum să mă înțeleg cu ei. Poate nu sunt eu pretențios sau zgârcit, dar să dau 100 de euro când prețul afișat era 30 mi s-a părut enorm.”

Frustrat, românul și familia lui au decis să plece

Frustrat de situație, turistul a decis să plece și a concluzionat că, în ciuda publicității plajei, aceasta nu merită efortul.

„Am ales să plecăm. După câtă reclamă se face pentru plaja asta, eu zic că nu merită. Ca idee, plaja de la Eforie Nord, înainte să fie făcută, era mai mare, din punctul meu de vedere. Vacanță plăcută tuturor!” a încheiat românul.

Mai multe