Motivul pentru care Regina Elisabeta a II-a obișnuia să bea doar vin românesc. Nu punea gura pe vinul dintr-o altă țară

10 iunie 2023 7:46   Fapt divers

Despre puțini șefi de stat se poate spune că au captat fascinația publicului vreme de întregi decenii, la fel ca regina Elisabeta a II-a. Fostul monarh al Marii Britanii a captivat dintotdeauna atenția oamenilor, iar un obicei al acesteia a stârnit curiozitatea în țara noastră. Află alături de Click! ce vinuri românești iubea regina.

Probabil că nu există niciun șef de stat din ultimele decenii, care poate spune că a reușit să aibă în palmă atenția întregii lumi, pentru o perioadă la fel de lungă precum regina Elisabeta a II-a. Aceasta a urcat pe tronul Marii Britanii tocmai în anul 1952, rămânând la conducerea țării până în ultima clipă din viață, în anul 2022. În tot acest timp, regina Elisabeta a II-a a fost o persoană privată, care nu a acordat o mulțime de interviuri presei.

Însă, asta nu înseamnă că monarhul englez ar fi fost tocmai un mister. Publicul a știu întotdeauna ce îi plăcea (sau nu) reginei, fie că vorbim despre câinii din rasa corgi, sau colecția fabuloasă de pălării pe care a avut-o alături. Însă, regina Elisabeta a II-a a avut și o pasiune care a stârnit interesul în țara noastră. Este vorba despre vinurile românești, care se numărau printre favoritele suveranului englez.  

Vinurile românești, o pasiune a reginei Elisabeta a II-a

Se pare că precedentul monarh al Marii Britanii avea o adevărată pasiune pentru gustul vinurilor din țara noastră. Prima dată când ar fi avut contact cu vinurile românești ar fi fost acum 16 ani, când (actualul) rege Charles i-ar fi făcut cadou o sticlă. Iar de atunci, Elisabeta a II-a a căpătat o apreciere pentru această băutură, servind adesea câte un pahar.

Nu era deloc exclus ca aceasta să servească un pahar de fetească neagră după micul-dejun. În alte zile, după masa de prânz, regina Elisabeta a II-a ar fi preferat vinul alb, adus din zona Vrancei. Însă, preferatul acesteia ar fi fost vinul de Cotnari, din care ar mai fi savurat un pahar, după-amiaza.

Calitatea solului din România oferă vinului multe proprietăți, atât în privința gustului, cât și a avantajelor pentru sănătate, cât timp este consumat cu moderație. Un pahar de astfel de vin poate avea efecte benefice pentru longevitatea voastră.

Mai multe