O Cetate faimoasă va rămâne închisă și în acest an. Este locul unde Sergiu Nicolaescu a filmat cele mai faimoase filme

12 ianuarie 2024 19:56   Fapt divers

Trebuia să se deschidă din iunie 2022. Deși deja am ajuns în ianuarie 2024, cetatea unde Sergiu Nicolaescu a realizat unele dintre cele mai faimoase filme ale sale rămâne închisă și astăzi! Acum, primăria are de gând să organizeze o licitație pentru un nou constructor, pentru a finaliza lucrările la Cetatea Râșnov.

Potrivit adevarul.ro, ar trebui să ne așteptăm ca Cetatea țărănească de la Râșnov să rămână închisă publicului și în acest an.

Deși lucrările de reabilitare au fost înceoute încă din anul 2020, nu mai puțin de 4 ani mai târziu, se pare că reabilitarea cetății a ajuns de abia la jumătate.

Se pare că întârzierea ar fi intervenit în timpul pandemiei, când constructorul care câștigase licitația inițială nu a mai putut continua lucrările.

Cetatea rămâne închisă și în acest an

Se pare că acum, pasul următor pentru ca lucrările să se finalizeze este să se organizeze o nouă licitație, unde va fi desemnat un alt constructor.

„Trebuia făcută o expertiză a lucrărilor care s-au efectuat în cetate până în momentul de față și a lucrărilor ce urmează să fie executate. Am reușit să finalizăm această expertiză la finalul anului 2023 și urmează să parcurgem pașii legali în ce privește proiectul de reabilitare a Cetății Medievale”, a spus Răzvan Iancu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, potrivit sursei citate.

În ce privește aspectul financiar al acestui proiect aparent interminabil, se pare că lucrările ajung la un cost total de aproximativ 21 de milioane de lei. Din această sumă, peste 13 milioane vin din bani europeni. Chiar lângă această cetate ce atrăgea nenumărați turiști în fiecare an, a fost construit și Dino Parc, un obiectiv turistic care, la rândul său, reușește să atragă nenumărați turiști în zonă.

Odată ce această cetate se va redeschide, numărul turiștilor care vin aici ar trebui să crească exponențial, lucru ce va ajuta și noul parc, care este destinat cel mai mult copiilor.

Mai multe