Orientul Mijlociu se pregătește de război? Hamas l-a numit lider pe creierul din spatele atacului de la 7 octombrie

7 august 2024 13:19   Fapt divers

Yahya Sinwar (61 de ani) a fost numit marţi lider al Hamas, după ce Ismail Haniyeh a fost asasinat la Teheran, pe 31 iulie. Numirea lui Sinwar vine după ce şeful Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a promis marţi că răspunsul grupării sale la atacurile israeliene de săptămâna trecută va fi „puternic şi eficient”.

Hezbollah a promis răzbunare 

Iranul a amenințat că va „pedepsi” Israelul pentru asasinat. În timp ce Hezbollah din Liban a declarat că se va răzbuna pentru uciderea de către Israel a comandantului de rang înalt Fuad Shukr la Beirut. ridicând temeri de război regional.

 „Iranul și acoliții săi încearcă să ne strângă într-un laț de teroare pe șapte fronturi. Agresiunea lor vizibilă este fără margini, dar Israelul nu este neajutorat. Oricine ne ucide cetățenii va plăti un preț foarte mare”, a declarat recent Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.

Cine este Yahya Sinwar, noul lider al Hamas

Între timp, Hamas și-a ales un nou lider. Yahya Sinwar este considerat creierul din spatele atacurilor din 7 octombrie  2023 din Israel, potrivit France 24. El este fondatorul serviciului de securitate al Hamas, cunoscut sub numele de Majd – care se ocupă de gestionarea problemelor de securitate iternă.

Sinwar a fost arestat de trei ori. După a treia arestare, în 1988, a fost condamnat la închisoare pe viață. Însă, el s-a numărat printre cei 1.027 de prizonieri arabi palestinieni și israelinie eliberați de Israel în schimbul unui soldar israelian ținut în captivitate timp de cinci ani de Hamas.

Un responsabil al Hamas a afirmat că numirea liderului său din Fâșia Gaza, Yahya Sinwar, la conducerea mişcării islamiste palestiniene transmite un „mesaj puternic" Israelului, la zece luni după începerea războiului în Fâşia Gaza, relatează Adevărul.ro.

Alegerea lui Sinwar este „un mesaj puternic adresat ocupantului (Israel) potrivit căruia Hamas continuă pe calea rezistenţei”, a spus oficialul citat sub rezerva anonimatului: „Asasinarea lui Haniyeh, care a crezut în încheierea unui acord de încetare a focului şi a unui acord de schimb de prizonieri (ca urmare a unei medieri cu Israelul, n.red.) a determinat Hamas să aleagă un lider care să gestioneze lupta şi rezistenţa împotriva inamicului”. În 2015, SUA l-au inclus pe Yahya Sinwar pe lista de teroriști internațonali.

Ministrul de externe israelian Israel Katz a declarat marţi seara că noul lider politic al Hamas trebuie „eliminat rapid”: „Numirea arhi-teroristului Yahya Sinwar la conducerea Hamas, în locul lui Ismail Haniyeh, este un motiv suplimentar de a-l elimina rapid şi de a şterge această organizaţie josnică de pe hartă”.

Conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul din 7 octombrie anul trecut din sudul Israelului, soldat cu 1.197 de morți, în cea mai mare parte civili. Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza. De atunci, Israelul a ripostat, iar acțiunile sale militare s-au soldat cu aproape 40.000 de morți și 91.500 de răniți în rândul palestinienilor.

Mai multe