Poveste de groază pe masa de operație! O tânără a fost îmbălsămată de vie și a murit la câteva ore

19 septembrie 2023 15:30   Fapt divers

La 28 de ani, o tânără care părea să aibă toată viața înainte a fost condamnată la o moarte tragică, în urma unei erori medicale! Femeia ajunsese pe masa de operație pentru o procedură care ar fi trebuit să fie destul de ușoară și lipsită de riscuri, însă lucrurile au luat o întorsătură letală atunci când medicii au folosit formol pentru o perfuzie, în loc de soluție salină!

Din fericire, trăim în vremuri în care accesul la îngrijirea medicală este mai ușor ca oricând, iar calitatea acesteia este la un nivel la care strămoșii noștri nu puteau decât să viseze! Cu toate acestea, indiferent de cât de eficiente sunt tratamentele și procedurile chirurgicale din zilele noastre, acestea rămân susceptibile unor erori umane, care, câteodată, pot avea consecințe letale! Iar în cazul unei tinere în vârstă de doar 28 de ani, din Rusia, greșeala medicilor a costat-o viața, potrivit informațiilor oferite de către cei de la BBC.

Totul s-a petrecut în anul 2018, atunci când Ekaterina Fedyaeva a fost nevoită să ajungă pe masa de operație a unui spital din Ulyanovsk, din vestul Rusiei. Aceasta trebuia să treacă prin procedura chirurgicală pentru a îi fi îndepărtate câteva chisturi ovariene de care suferea. În ciuda faptului că totul ar fi trebuit să se termine rapid și fără probleme, medicii au făcut o greșeală gravă.

Medicii i-au făcut o perfuzie cu formol

Se pare că în timpul acestei proceduri, medicii trebuiau să îi facă tinerei o perfuzie cu soluție salină, însă în acest moment s-a petrecut eroarea care a devenit letală pentru Ekaterina Fedyaeva. Se pare că în locul acestei soluții banale, medicii au folosit formaldehidă, lichid folosit pentru îmbălsămarea cadavrelor!

După ce au sesizat ce s-a întâmplat, medicii au încercat să îi „spele” organele tinerei, iar, în cele din urmă, i-au administrat acesteia nu mai puțin de 52 de medicamente, însă nimic nu a mai putut-o salva pe femeie. Pacienta a mai trăit doar 14 ore de la această greșeală, timp în care, practic, a fost îmbălsămată de vie! Se pare că tânăra a avut dureri groaznice în ultimele ore din viață, iar nimic din ce au încercat medicii nu au reușit să îi salveze viața.

Mai multe