Povestea primului câștigător la Loto de după Revoluție. Ce a făcut imediat după ce a pus mâna pe premiul cel mare

8 decembrie 2023 19:09   Fapt divers

Nimeni nu poate nega faptul că marele premiu de la Loto ne poate schimba complet viața. Însă, această schimbare nu este întotdeauna și una în bine, iar mulți câștigători ajung în probleme financiare mai mari decât cele în care erau deja! Iar pentru primul câștigător la Loto de după Revoluție, marele premiu a însemnat mult mai mult decât banii primiți.

Viața s-a schimbat complet pentru primul câștigător al marelui premiu de la Loto, de după Revoluție. Pe numele său Nicolae Plosceanu, românul a avut norocul de a ghici cele 6 numere câștigătoare în anul 1995, iar în acel moment, viața sa a luat brusc un curs cu totul nou. El a câștigat 361 de milioane de lei, o sumă extrem de impresionantă, mai ales la acea vreme, iar la scurt timp, a plecat din țară.

Bărbatul originar din Brașov juca constant la Loto, iar una dintre ambițiile sale personale era să pună mâna pe premiul cel mare. Iar la vârsta de numai 41 de ani, în luna martie, el a reușit să își vadă visul împlinit.

Inițial, Nicolae Plosceanu nici nu i-a spus soției sale că a câștigat marele premiu, doar a mers la Loterie și a ridicat banii. Însă, la scurt timp, un alt eveniment uriaș a avut loc în viața celor doi: bărbatul a câștigat loteria vizelor pentru Statele Unite!

Viața i s-a schimbat complet

Astfel, în anul 1995, la foarte puțin timp după ce a ridicat marele premiu, Nicolae Plosceanu și soția sa au părăsit România și nu s-au mai întors niciodată. Vizele pentru Statele Unite se acordau foarte greu în acea perioadă, iar vizele permanente, precum cea câștigată de român era chiar și mai rară.

Ajuns în America, Nicolae Plosceanu și soția sa au decis să se stabilească în statul Arizona, unde și-au cumpărat o casă. Bărbatul a rămas mereu încrezător în norocul său, iar chiar dacă soția sa nu era de acord cu obiceiul acestuia de a juca la Loto, el a persistat până a câștigat premiul cel mare.

Mai multe