Previziuni pentru 2024 cu Lidia Fecioru: „Nu vă faceți iluzii. Mare diferență față de...”

3 ianuarie 2024 9:22   Fapt divers

De curând, bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre anul 2024 și despre ce ne așteaptă în perioada următoare. Cu o comunitate impresionantă de fani pe rețelele de socializare și cunoscută pentru sfaturile pe care le oferă celor care o urmăresc, Lidia Fecioru a ținut să atragă atenția asupra evenimentelor ce vor avea loc în noul an.

Conform spuselor Lidiei Fecioru, 2024 va fi un an care nu va aduce o stingere a conflictelor armate ce tensionează climatul global, ne așteaptă o nouă pandemie, iar cel mai mare pericol vor fi alegerile parlamentare.

„Pe plan general aș spune așa: războiul va mai continua și anul ăsta. Nu vă faceți iluzii. Din păcate, va mai dura un pic, până în 2028. Abia atunci se vor așeza foarte bine lucrurile. Până atunci este așa: «trag și eu de pătură, tragi și tu de pătură».

Din punctul meu de vedere, orice conflict se putea rezolva de mult. Doar că m-am uitat la cifre, la cât au câștigat statele care au vândut armament, la ce sume exorbitante au realizat. Am spus tot timpul că banii se fac din foame și război și, din păcate, le convine situația. Într-un fel se va așeza pacea după 2028. Dar nu acum, încă. Mare diferență în 2024 față de 2023 nu va fi”, a spus Lidia Fecioru, în ultima ediție pe 2023 a emisiunii „Adevărurilor ascunse”, relatează antena3.ro.

Cel mai mare pericol în 2024

De asemenea, se pune la cale o nouă pandemie în China, una de boli pulmonare pe care n-o mai pot controla: „Pe partea de sănătate, o altă pandemie e «pe vine». Este deja declarată în China. E o pandemie de boli pulmonare pe care n-o mai pot controla, pentru că am înțeles că nu este virală, este bacteriană, și se controlează foarte greu. Răspunde foarte greu la tratament și e foarte răspândită în rândul tineretului, al copiilor. Sunt foarte vulnerabili la asta”.

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru este de părere că cea mai mare provocare și cel mai mare pericol o reprezintă alegerile: „Problema este că noi trebuie să fim foarte atenți când vor veni alegeri. Și aici lăsăm la latitudinea fiecăruia să aleagă ce zice inima, nu ce zice altcineva. Sunt atât de hotărâtoare aceste alegeri pe care le vom avea acuma, mai ales cele europarlamentare și cei care ne vor reprezenta acolo. (...).

Alegerile reprezintă cea mai mare provocare și cel mai mare pericol în 2024. Problema este că deja sunt mult prea mulți ani de când așteptăm să fim bine. Nu mai avem timp să așteptăm. Asta e problema: că nu mai avem timp să așteptăm.

Trebuie să începem să construim, noi pentru noi. Nu va veni nimeni nici să ne dea, nici să ne pună masa, nici să ne dea de mâncare de gratis. Trebuie să punem osul la muncă, să ne lucrăm pământul și să începem să ne gospodărim. Ăsta este sfatul meu”, a mai spus Lidia Fecioru.

Mai multe