Rugăciunea lui Arsenie Boca care ne poate ajuta să trecem peste momentele dificile! Nu mulți români o cunosc
Mii de români merg anual la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Prislop. Iar cei care doresc să urmeze exemplul de credință al părintelui pot apela la o rugăciune puternică, chiar a acestuia!
Credincioșii din țara noastră apelează la nenumărate rugăciuni pentru a se simți mai aproape de Dumnezeu și pentru a cere ajutorul divinității. Iar pe lângă rugăciunile obișnuite, pe care deja le știm mulți dintre noi, există una anume, chiar a lui Arsenie Boca, care ne poate ajuta să depășim momentele dificile din viața noastră.
Preoții ne explică că putem rosti o rugăciune oricând, indiferent dacă suntem acasă, la biserică, ori chiar și pe stradă. Indiferent de locul în care ne aflăm, ori de momentul zilei, este important să ne concentrăm asupra cuvintelor pe care le rostim, pentru a ne putea simți mai aproape de Dumnezeu.
Rugăciunea puternică a lui Arsenie Boca
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin!”