Locul din România unde se află „Izvorul Tămăduirii”. Credincioși din toate colțurile țării vin în acest loc

Biserica Greacă din Brăila este cunoscută ca fiind locul unde se întâmplă minuni. Acolo există un izvor a cărui apă se spune că are puteri miraculoase, de vindecare. Sunt mulți oameni care spun că apa izvorului i-a tămăduit de boli incurabile, trupești sau sufletești, scrie adevărul.ro. Biserica Greacă este, de altfel, unică în toată creștinătatea, fiind singurul lăcaș cu trei hramuri și trei altare din România: Buna Vestire, Sfântul Gherasim și Sfântul Ierarh Nicolae. 

Biserica Greacă din Brăila Foto: Radu Arama
Biserica Greacă din Brăila Foto: Radu Arama

Biserica Greacă din Brăila ce are trei sfinte altare 

Aflată în partea de răsărit a oraşului, biserica “Buna Vestire” este cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă. În februarie 1863, 311 cetăţeni din Brăila s-au întâlnit în aşezământul lui Ioan Ralis. Aici au pus bazele Comunităţii Elene şi au hotărât înălţarea unei biserici în care slujba să se oficieze în limba greacă. Aceasta ar fi mulţumit, atât membrii coloniei greceşti din localitate, cât şi echipajele celor aproximativ 800 de corăbii care soseau în fiecare an în port.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat imediat aprobarea pentru înălţarea lăcaşului, iar piatra de temelie a fost pusă în ziua de 8 septembrie 1863. Planul bisericii a fost făcut de arhitectul Avram Ioanidis, din Asia Mică şi tot el a fost însărcinat cu supravegherea lucrărilor. Construcţia a fost realizată în stil bizantin, cu influenţe de factură antică elenă, gotică, bizantină şi renascentistă. Înălţată în formă de cruce, cu două turle, biserica are trei sfinte Altare. Sfinţirea sfântului locaş s-a făcut la 29 octombrie 1872, de către Episcopul Melchisedec al Dunării de Jos.

Vindecări miraculoase: apa făcătoare de minuni 

Pe vremea construcţiei bisericii, în partea stângă a Altarului, cu intrarea din curte, a fost descoperit un izvor, a cărui apă este considerată făcătoare de minuni. Se spune că, odată, demult, pe înserat, un cioban îşi ducea oile de la păscut spre casă. Supărat şi îngândurat că mama lui orbise şi nu mai putea să vadă, de ceva vreme se ruga la Dumnezeu să-i dea sănatate. Deodată, în faţă, îi apare Maica Domnului şi îi spune să construiască o mică troiţă, la stejarul cel mai bătrân din zonă şi să o împodobească cu multe icoane.

În fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela şi să se roage, pentru ca mama lui să poată vedea. A doua zi, ciobanul se apucă de treabă şi în trei zile termină de construit mica troiţă. Dar lângă construcţia făcută, un firicel de apă îi inunda încăperea, şi omul se apucă să sape un şanţ, să se scurgă apa în altă direcţie. Pentru că era foarte cald şi fiindu-i sete, acesta a băut din apă. Văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i dea şi mamei să bea şi să se spele pe faţă. După numai o săptămână, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.

Apa transformată în agheazmă ţâşneşte de sub Altar 

Sunt mulți oameni care susțin că apa izvorului miraculos i-a tămăduit de boli incurabile, fie ele trupeşti sau sufleteşti. Legenda spune că apa transformată în agheazmă ţâşneşte de sub Altar numai în prima zi de vineri de după Paşte. Credincioşii spun că agheazma luată de la Biserica Greacă este miraculoasă.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net