Rugăciunea făcătoare de minune a Sfântului Mucenic Gheorghe. Îți va îndeplini cele mai mari dorințe
Pe 23 aprilie creștinii îl sărbătoresc pe marele Sfânt Mucenic Gheorghe. Cum anul acesta este și o perioadă de post, e bine să fim mai smeriți și mai orientați către rugăciune căci asta ne va aduce numai beneficii. În aceste zile binecuvântate, dacă avem o dorință arzătoare, este recomandat să rostim rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Mucenic Gheorghe, iar bunul Dumnezeu ne va îndeplini dorințele.
Rugăciunea făcătoare de minune a Sfântului Mucenic Gheorghe
Nu uitați însă că avem datoria de a fi buni creștini, de asemenea. Așa cum Dumnezeu se îndură să ne asculte cererile, este responsabilitatea noastră să dăm mai departe din bunătatea lui și să facem bine la rândul nostru. Fie că facem un bine cu o vorbă sau cu o faptă, toate acestea sunt menite să aducă o schimbare binevenită în lume. Rostiți această rugăciune în acea zi de mare sărbătoare:
„Sfinte Mare Mucenice, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre! Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre! Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne!
Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschidă ochii spre Lumină. Pentru că eu sa pot întrezări Iubirea nemărginită a Tatălui meu care mă așteaptă și pe care să-l iubesc.
Sfinte Gheorghe, fără teamă de chinuri și de moarte în fața puterilor acestei lumi, tu ai lăudat măreția Dumnezeului creștinilor și ai distrus idolii. Și astăzi, ni se propun mai degrabă idoli spre slujire în loc să-l adorăm pe adevăratul Dumnezeu. Ajută-ne să rezistăm atracției acestor false divinități pentru a ne încredința și dărui Tatălui nostru și Mântuitorului nostru, Hristos. Amin.”, este rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfântul Gheorghe.