Secretele grădinarilor: Cum să scapi definitiv de limacșii care îți mănâncă plantele

21 mai 2023 17:20   Fapt divers

O grădină bine îngrijită poate ne poate umple de bucurie și satisfacție, însă orice român care stă la curte știe cât de multă muncă necesită un astfel de proiect. De la îngrijitul plantelor, până la tunsul ierbii, curățenie, întreținerea gardului, cât și alte astfel de cerințe, o grădină necesită ceva efort. Iar unul dintre inamicii eterni ai curților noastre sunt limacșii. Ei bine, Click! vine cu metoda perfectă pentru a scăpa de acești invadatori.

Dacă ne numărăm printre românii care stau la curte, înseamnă că deja știm cât de multă bucurie și satisfacție ne poate aduce o curte bine întreținută. Însă, poate că prietenii care ne vin în vizită, ori simplii trecători, subestimează exact cât de multă muncă este necesară pentru a avea o grădină perfectă. Fie că vorbim despre simpla curățenie, tunsul ierbii, îngrijitul plantelor, ori al gardului, oricine a stat la curte știe că aceasta poate fi extrem de obositoare. Iar pe lângă toate aceste lucruri, se mai adaugă și un oaspete nepoftit de nimeni: limaxul.

Aceste creaturi sunt, poate, cel mai mare dăunător de care se va lovi grădina voastră! Ei au un apetit feroce, putând să consume, practic orice. De la varză și ceapă, până la cele mai impresionante flori de pe glob, orice ați avea în grădină poate deveni următoarea masă a limacșilor. Din fericire, aceste animale nu sunt deloc invincibile, iar Click! vă oferă o soluție extrem de simplă pentru a scăpa de ei!

Cărămizile, ajutorul nebănuit împotriva limacșilor

O metodă atât de simplă, cât și absolut neinvazivă pentru grădina voastră, este să pregătiți „capcane” cu ajutorul cărămizilor. Ideea este una simplă. Limacșii preferă locurile umede și reci, așa că puteți pune cărămizi prin punctele cele mai importante din grădină, însă avei grijă! Trebuie să săpați un mic spațiu sub cărămizi, pentru ca limacșii să se adune acolo. De asemenea, aveți grijă să lăsați un mic loc de intrare pentru aceștia, potrivit eustiu.ro.

Cu puțin noroc, aceștia se vor aduna acolo, de unde îi puteți strânge și scoate din grădina voastră! Însă, un lucru pe care trebuie să îl știți este că trebuie să purtați mănuși când manevrați limacșii, deoarece este foarte greu să scăpați de mucusul acestora.  

Mai multe