Singurul român care a condus Ungaria. Războinicul răsplătit pentru devotamentul și dedicarea lui

A fost unul dintre cei mai mari comandanți militari ai Europei medievale. Mai mult decât atât, a decis, în secolul al XV-lea, destinul Regatului Ungariei, unul dintre cele mai puternice state ale Europei Centrale, iar moștenitorul său a ajuns rege, fiind singurul monarh cu sânge românesc ajuns pe tronul Ungariei.

În secolul al XV-lea, Regatul Ungariei a fost unul dintre cele mai puternice state din Europa medievală. Cu toate acestea, s-a confruntat în mod constant cu amenințarea otomanilor, care amenințau toate statele creștine de la nord de Dunăre. În plus, problemele dinastice și ambițiile marilor clanuri feudale amenințau să destabilizeze din interior unitatea Regatului Ungariei.

Dar atunci a apărut o figură providențială care a salvat Ungaria din tumultul războiului civil și toate ținuturile creștine de la nordul Dunării de taifunul declanșat de Semilună. Numele său a fost Ioan de Hunedoara (cunoscut în istorie ca Iancu de Hunedoara).

Născut, cel mai probabil, în anul 1407, în Transilvania, în ținuturile Hațegului sau Hunedoarei, originea etinică a lui Iancu de Hunedoara a provocat numeroase controverse de-a lungul timpului, fiind considerat ba ungur, ba cuman, cu toate că multe documente, dar și specialiști, arată că acesta avea origini românești.

Cert este că a devenit  unul dintre cei mai faimoși campioni ai Crucii din Europa Centrală. Statutul său social la acea vreme era remarcabil, iar el avea și un talent deosebit în arta armelor. Din adolescență ajunge în serviciul nobililor din familiile maghiare Csaki și Csanadi, iar mai apoi în cel al despotului sârb Ștefan Lazarevici. A continuat servească familia Wyraki și a Episcopului de Zagreb. Datorită calităților sale războinice, Iancu de Hunedoara intră în serviciul lui Sigismund de Luxemburg, ajuns împărat romano-german.

Au bătut toate clopotele din Europa creștină

Sigismund l-a trimis în Italia pentru a lucra pentru Filippo Visconti, Duce de Milano. Iancu de Hunedoara a devenit un veteran al câmpului de luptă, un războinic experimentat și extrem de inteligent, care învăța mai mult cu fiecare bătălie. Datorită legăturilor pe care și le făcuse și a experienței sale militare, a urcat rapid în ierarhie: în 1438, Albert de Austria l-a numit pe Iancu de Hunedoara ban de Severinm având însărcinarea de a apăra cetățile de la Dunăre, în fața atacurilor otomane. De altfel, Imperiul Otoman cucerise complet Serbia, așa că venise momentul ca Iancu să-și arate valoarea militară.

În 1442, după ce Iancu a făcut ravagii asupra armatei turcești în Serbia, o puternică armată otomană condusă de Mezid, beilerbegul de Vidin, a intrat în Transilvania. Învins în fața otomanilor la Sântimbru, Iancu de Hunedoara se regruprează și îi bate crunt pe turci sub zidurile Sibiului, Mezid fiind ucis, conform Adevărul.ro.

În septembrie 1442, o nouă invazie otomană a fost stăvălită de Iancu de Hunedoara cu o victorie la Ialomița. Nu s-a mulțumit însă doar cu apărarea granițelor Regatului Ungariei, iar în 1448, la chemarea Papei Nicolae al V-lea, Iancu de Hunedoara a organizat o cruciadă anti-otomană și a atacat la sud de Dunăre. A fost sprijinit și de trupe trimise de voievozii Moldovei și Valahiei, ajunși pe tron cu ajutorul lui. În octombire 1448, cruciada înregistrează un eșec după bătălia de la Kossovopolje, trupele creștine fiind învinse din cauza slabei mobilizări, dar și a non-combatului despotului sârb Gherghe Brancovic.

Acesta a fost ultimul atac al Regatului Ungariei împotriva turcilor. După aproape șase ani de pace, în 1454, sultanul Mahomed, cuceritoriul Constantinopolului, atacă din nou Serbia. Și de data aceasta, Iancu de Hunedoara strânge armată și pleacă la război.

Confruntarea care a avut loc la Belgrad în 1456 a fost o victorie legendară a lui Iancu de Hunedoara și a lui Ioan de Capistrano. Această victorie a fost atât de importantă încât se spune că a salvat Europa de atacurile otomane cel puțin o jumătate de secol. Potrivit șui Papa Calixt al III-lea, a vremea respectivă, clopotele tuturor bisericilor din Europa au bătut la amiază pentru a marca momentul.

A fost numit voievod al Transilvaniei

Iancu de Hunedoara nu a fost doar un învingător fenomenal, care practic a salvat Europa pentru o lungă perioadă de timp, ci s-a implicat și în politica internă a Ungariei. Concret, a contribuit la aplanarea conflictelor interne care ar fi putut arunca regatul în haos. După moartea lui Albert de Hasburg, tot ce a rămas a fost văduva acestuia, regina Elisabeta, și copilul ei minor Ladislau al V-lea. Tocmai pentru a-i controla mai bine, marile familii de magnați maghiari îi sprijineau pe cei doi.

În schimb, Iancu de Hunedoara conducea partida nobilimii mici și mijlocii, mai numeroasă, care dorea un rege în adevăratul sens al cuvântului, capabil să poarte luptele anti-otomane. Iancu susține candidatura regelui polonez Vladislav al III-lea Jagello.

După încoronarea sa, Vladislav al III-lea a devenit Vladislav I al Ungariei, iar Iancu l-a susținut și a luptat cu toți inamicii, inclusiv cu Frederic al III-lea de Habsburg, dar și cu rebelii care-l contestau pe rege.

Drept răsplată, în 1441, a fost numit voievod al Transilvaniei. De asemenea, a devenit principalul sfătuitor al regelui. În bătălia de la Varna, din 10 noiembrie 1444, Vladislav moare, iar în Ungaria s-au dezlănțuit din nou războiul civil și luptele pentru tron. Susținătorii lui Ladislau Postumul au ocupat mai multe domenii și cetăți. În 1445, Dieta l-a ales pe Iancu de Hunedoara drept guvernator al regatului în timpul minoratului lui Ladislau. Voievodul transilvănean a reușit să stingă din nou anarhia care izbucnise în Ungaria. Iancu de Hunedoara a fost primul și singurul român care a condus Ungaria, guvernând până în 1452.