Faţa mai puţin cunoscută a lui Mircea cel Bătrân. Domnitorul avea o reputație de fustangiu
Alături de Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân este probabil unui dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei medievale. Și, în ciuda faptului că în general imaginea sa, pentru publicul larg, s-a păstrat din manualele de istorie, renumitul voievod al Ţării Româneşti avea o faţă mai puţin cunoscută. Potrivit cronicarilor, Mircea cel Bătrân avea o reputaţie de fustangiu, era descendent al familiei imperiale bizantine şi era bănuit că şi-a omorât fratele pentru a ajunge la tron.
Mircea cel Bătrân, renumitul voievod al Ţării Româneşti, este probabil unui dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei medievale a românilor alături de Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul. Mircea este, în imaginarul românesc, un voievod în vârstă, aşa cum îl arată şi numele, care a ctitorit mănăstiri, care a reuşit să centralizeze puterea în Ţara Românească şi care i-a bătut pe turci la Rovine, dar a devenit şi personaj literar datorită marelui poet Mihai Eminescu. Și totuși, cronicile şi specialiştii prezintă o altă faţă a domnitorului marcată de calităţi dar şi de defete.
Conform majoritatea istoricilor, Mircea cel Bătrân a fost fiul lui Radu I, din neamul Basarabilor, un vlah autentic, și al Calinichia, despre care specialişti, precum Nicolae Iorga, spun că ar fi de origine bizantină din familia imperială, motiv pentru care voievodul moşteneşte titlul de despot. Însă, cunoscutul cronicar Axinte Uricariul susține că aceasta, avea origini sârbeşti, fiind o fiică a despotului sârb Lazăr. Deși recunoaşte că nu sunt suficiente dovezi, Petre Panaitescu spune că mama lui Mircea ar fi la rândul său valahă, fiindcă numele Calinichia ar fi fost luat de doamnă după ce s-ar fi călugărit la moartea lui Radu I.
Mircea cel Bătrân și-a ucis fratele pentru a ajunge la tron
În condiţii puţin elucidate până în prezent, Mircea ajunge pe tronul Ţării Româneşti în 1386. Se bănuiește că domnitorul şi-a omorât fratele, Dan I, pentru a ajunge la tron, bănuială alimentată şi de faptul că Dan era frate vitreg, dintr-o altă căsătorie a domnitorului Radu I.
Totodată, se vorbeşte despre o duşmănie deschisă între cei doi fraţi, Mircea apelând la ajutorul regelui ungur Sigismund iar de cealaltă parte Dan la cel al turcilor. „Io Dan voievod...acesta au fost frate cu Mircea vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme în pace,apoi se învrăjbiră şi începură a să scula unul asupra altuia.(...) „şi biruind creştinii pe păgâni, a rămas domn Mircea”, se arată în cronica lui Thuroczi, relatează Historia.ro.
Mai mult, pe baza scrierilor cronicarului bizantin Chalkokondyl, Haşdeu şi Xenopol erau convinşi că Mircea l-a ucis pe Dan și a preluat tronul. Pe de altă parte, potrivit istoricului P.P. Panaitescu, Dan a fost ucis de țarul bulgar Șișman, într-un conflict misterios între România și Bulgaria.
„Şişman ţarul Bulgariei a ucispe Dan fratele lui Mircea voievod în anul 6902 (1393), luna septembrie 23.10 Nu ştim cauzele acestui conflict româno-bulgar, a cărui dată din cronică este desigur greşită; el a avut loc probabil la 1386”, preciza P.P Panaitescu în lucrarea sa „Mircea cel Bătrân”.
Deși neagă faptul că Mircea l-a ucis pe Dan, Panaitescu pare convins și el că între cei doi frați a existat o dușmănie. Potrivit istoricului, Mircea a urcat pe tron după ce o lovitură de palat a dus la exilarea urmașilor răposatului Dan de către boierii care îl susțineau pe unchiul său.
„Deşi am înlăturat confuzia despre uciderea lui Dan de către Mircea, totuşi trebuie să admitem că între cei doi fraţi era o rivalitate. Chiar dacă nu punem prea mult temei pe legenda bulgară amintită, după care Dan ţinea pe Mircea în închisoare, să ne amintim că ei erau fii din două mame, ceea ce trebuia să dea naştere la rivalităţi. Urcarea în scaun a lui Mircea după fratele său Dan a fost o lovitură a boierilor dată împotriva liniei descendenţilor lui Dan vodă.”, preciza Panaitescu în aceeaşi lucrare.
Domnitorul avea o reputație de fustangiu
Poate că puțini ar fi prezis că Mircea cel Bătrân era un fustangiu. Mai degrabă Ştefan cel Mare a rămas legendar pentru că îi plăceau femeile. Cu toate acestea, cronicile bizantine arată că Mircea a fost mult mai mult decât domnitorul moldovean. Mai exact, potrivit lui Chalkokondyl el a umplut țara de bastarzi.
„Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, cari după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”, scria cronicarul bizantin.
Un alt cronicar bizantin, Dukas, confirmă acest lucru, afirmând că Mircea „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali”. Într-adevăr, mulți dintre cei care au încercat să urce pe tronul Țării Românești au pretins că sunt fiii biologici ai marelui Mircea. Se știe că trei dintre ei au urcat efectiv pe tron. Aceștia au fost Radu Prasnaglava,Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Mihail, primul care a reușit să urce pe tron, a fost, fără îndoială, un fiu legitim prin căsătoria cu doamna Mara.
Mircea avea titulatura de stăpân al Ungro-Vlahiei când a luat tronul în 1386, iar după anide dmonie, s-a îmbogățit cu noi titluri şi a adăugat noi teritorii principatului sporindu-i influenţa şi puterea. „Eu, cel întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toata Podunavia, încă şi până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”, se arăta în titulatura domnului, conform sursei menționate.
„Mircea a purtat un titlu măreţ, înfăţişându-se ca un mare stăpânitor ortodox din răsăritul Europei, conştient şi mândru de puterea sa”, scria istoricul P.P. Panaitescu în „Mircea cel Bătrân”. De asemenea, Mircea era și un fin diplomat, reuşind să cârmuiască peste principatul său între vecini puternici precum Ungaria sau Imperiul Otoman, mai arată specialiștii.
Era vasalul regelui Ungariei
Fără protecție, în stăpânirii şi a puterii sale, Mircea nu putea supravieţui între marile puteri ale vremii, astfel că, a fost vasal al regelui Ungariei, care se obliga în baza contractului de vasalitate să-l ajute în caz de nevoie. Printr-un act încheiat la Braşov în care se preciza că „De aceea, noi, în chip spontan, din proprie iniţiativă, nesiliţi, nici înşelaţi, pe credinţa şi jurământul nostru şi ale boierilor noştri, prestate mai înainte de noi, după cum eram datori, am făgăduit şi făgăduim zisului domn rege”, Mircea cel Bătrân a devenit vasal al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg în 1395.
Deși Sigismund era un catolic fervent, el nu avea pretenții religioase la tronul maghiar, lăsând intact dreptul românilor de a-și practica credința ortodoxă. Motivele pentru care Mircea a devenit supus maghiar sunt multiple.
„Pentru a înţelege sensul acestei suzeranităţi, trebuiesc cercetate originele; ele sunt de două feluri: alianţa militară şi interesele economice. Ca totdeauna, ţara noastră a fost loc de apărare înaintată a Europei, regii unguri aveau interes să aibă ca prieteni pe românii ce puteau să primească primele lovituri ale tătarilor la început, ale turcilor mai târziu şi le ofereau în schimb sprijinul un stat vecin mai puternic.(...) Motivele economice erau egal de importante: bogăţia Ungariei stătea în comerţul ei oriental, oraşele săseşti din Ardeal deţineau acest negoţ şi dramul negustorilor trecea prin Ţara Românească.
Un dram de comerţ trecea, cum am arătat, spre Brăila, unde veneau pe corăbii italiene bogăţiile aduse de caravanele din Asia, altul ducea prin Vadul Cumanilor şi cel de la Calafat spre Vidin, unde veneau negustorii raguzani.”, preciza istoricul P.P Panitescu.
Mircea s-a refugiat în ţinuturile ungureşti şi mai apoi a primit sprijin pentru recuperarea tronului în urma războiului cu turcii și a participat la cruciada occidentală a regelui Sigismund contra turcilor.
Un alt lucru mai puțin cunoscut este faptul că Mircea cel Bătrân era pasionat de moda cavalerilor occidentali şi de armatele acestora. Este reprezentat de altfel în costum de cavaler occidental, dar cu însemne bizantine.
„Cele două fresce de la Cozia, refăcute după cele vechi, îl arată ca un cavaler apusean, un bărbat matur, purtând plete şi o barbă rotundă, ochii adânciţi în cap, nasul drept şi subţire; e îmbrăcat cu haine scumpe occidentale, dar cu câte un vultur bizantin cu două capete încoronate brodaţi, când la genunchi cu fir de aur, când pe hlamida încheiată sus pe umăr. Sabia scurta atârnă la brâu, legată cu o cingătoare scumpă închisă cu paftale, în cap coroană de aur cu pietre scumpe”, mai preciza P.P. Panaitescu.
Tot același istoric susține că domnitorl avea în armata sa, cavaleri vlahi, după model apusean. „Deşi până azi în istoriografia noastră nu s-a vorbit de cavaleri români, totuşi existenţa lor nu este un fapt extraordinar şi de mirare, data fiind vecinătatea ţărilor noastre cu Polonia şi Ungaria, ţări catolice, în care pătrunseseră obiceiurile din Apus. Să ne gândim că şi costumele lui Mircea şi ale fiului său pe zugrăvelile de la Cozia sunt apusene. Pe un stâlp de la biserica domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş, în partea de jos este o pictură cam deteriorată care reprezintă îngenunchiat, probabil rugându-se unui sfânt, un cavaler îmbrăcat în zale de fier după modelul apusean, cu coiful de fier lângă el”.
