Trucul ingenios care ne poate ține florile în viață mai mult timp! Ai nevoie de oțet și zahăr

15 octombrie 2023 16:43   Fapt divers

Indiferent cât de mult apreciem un buchet de flori, știm cu toții că, destul de repede, încercarea de a-l menține proaspăt va deveni o adevărată provocare. Ei bine, vestea bună este că există câteva trucuri extrem de ingenioase care ne pot ajuta să ținem florile în viață mult mai mult timp decât am bănui că este posibil!

Porbabil că cei mai mulți dintre noi apreciem un buchet de flori, atunci când îl primim. Însă, după numai o zi, sau două, vom observa că devine destul de dificil să îl menținem proaspăt și sănătos, iar, în cele din urmă, florile se vor ofili complet. Ei bine, din fericire, nu trebuie să ne resemnăm! Potrivit informațiilor oferite de către cei de la ehow.com, există câteva trucuri ingenioase care ne pot face florile să rămână proapsete și sănătoase mult mai mult timp decât am bănui!

Iar un asemenea truc implică o combinație de produse banale, dar la care nu ne-am gândi niciodată că pot fi benefice florilor! Mai precis, este vorba desre  zahăr și oțet! Da, poate părea ciudat că aceste două alimente ce se găsesc pe rafturile tuturor magazinelor pot fi utile pentru flori! Cu toate acestea, se pare că atunci când sunt combinate în apa în care punem buchetul de flori, zahărul și oțetul pot avea efecte utile!

Oțetul și zahărul, perfecte pentru buchetul de flori

Mai precis, tot ce trebuie să faceți este să puneți până în 100 de grame din ambele ingrediente în apa în care puneți florile, apoi să amestecați bine! Se pare că zahărul poate hrăni buchetul vostru de flori, în timp ce oțetul va opri apariția bacteriilor! Așa că, doar cu aceste 2 ingrediente banale, buchetul vostru poate rămâne proaspăt și frumos mult mai mult timp!

Un alt truc ingenios la care putem apela este să punem câteva monede vechi în pământul plantelor noastre. Se pare că acest truc funcționează datorită cuprului din bani, care va stopa apariția ciupercilor! Astfel, florile voastre vor fi mai sănătoase și vor înflori mai des!

Mai multe