El este criminalul de la Drobeta Turnu-Severin. A ucis cu sânge rece un fost inspector ANAF

21 octombrie 2022 7:48   Fapt divers
Ultima actualizare:

Fostul inspector ANAF a fost ucis cu sânge rece prin înjunghiere. Anchetatorii au găsit criminalul în timp ce dorea să dea foc altei locuințe, unde se afla un alt bărbat, tot vecin cu făptașul. Crima a avut loc la Drobeta Turnu-Severin.

După un apel la 112, polițiștii ajunși la adresa la care s-a făcut solicitarea au găsit criminalul în fața ușii apartamentului a cărui ușă luase foc. Într-o locuință vecină se afla fostul inspector ANAF, ucis prin înjunghiere.

Criminalul a mărturisit cu lejeritate fapta, însă detaliul care contează e că acesta nu regretă fapta sa. Bărbatul este un recidivist, condamnat în urmă cu 7 ani după ce a luat o altă viață. După ce l-a omorât pe fostul inspector ANAF, infractorul a încercat să mai facă victime.

Făptașul a dat foc ușii altui vecin, iar oamenii au sesizat incidentul. Criminalul era locuia în aceeași zonă cu victima, cei doi s-au certat, iar bărbatul a ales să-l ucidă prin înjunghiere pe inspectorul ANAF.

Atât criminalul, cât și victima locuiau în adăposturile modulare, puse la dispoziție de primărie. Mai jos puteți urmări discuția dintre bărbat și un reporter tv.

Reporter: De ce l-aţi omorât, v-a făcut ceva? 

Bărbatul reţinut: Da

Reporter: Ce v-a făcut?

Bărbatul reţinut: A venit cu o femeie, a început să spună că...da!

Bărbatul reţinut: (către poliţişti): Opriţi, domnule, să le spun oamenilor

Reporter: De ce l-aţi omorât?

Bărbatul reţinut:  Da, a venit cu o femeie alaltăieri şi mi-a zis că...

Reporter: E a doua crimă pentru care sunteţi vinovat.

Bărbatul reţinut:  Da, domnule!

Reporter: Aveţi remuşcări că aţi băgat cuţitul în colegul dumneavoastră de cameră?

Bărbatul reţinut:  Am. Da!

Reporter: Mergeţi dn nou la puşcărie, să ştiţi

Bărbatul reţinut:  Ce să fac...

Reporter: Vă pare rău că l-aţi omorât?

Bărbatul reţinut: Pentru ce a făcut nu îmi pare rău.

Criminalul dorea să facă mai multe victime. Astfel că, pe inspectorul ANAF ucis cu sânge rece prin înjunghiere l-a avut în vizor chiar în ziua omorului, iar cu vecinul cu ușa incendiată se certase cu o zi înainte. De altfel, bărbatul reținut bătuse și la ușa unei femei pe care, la fel, voia să o ucidă.

Infractorul a mai fost închis, în perioada 2001-2007 tot pentru crimă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!         

Mai multe