Vârsta maximă până la care poți obține un credit la BCR, BRD, Banca Transilvania sau Cec Bank

31 ianuarie 2024 9:54   Fapt divers

Mulți români se confruntă cu întrebarea crucială până la ce vârstă pot accesa un credit la bănci precum BCR, BRD, Banca Transilvania sau CEC Bank, mai ales în momente mai dificile din punct de vedere financiar.

Condițiile impuse de Banca Comercială Română

La BCR, vârsta minimă pentru a solicita un credit este de 18 ani, iar limita superioară depinde de tipul de credit. În cazul creditelor de consum, vârsta maximă la finalul perioadei de rambursare este de 75 de ani, în timp ce pentru creditele ipotecare, aceasta este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, dacă sunt salariați, și de 75 de ani dacă sunt pensionari.

Și BRD - Groupe Société Générale are o vârstă maximă pentru cei care vor un credit

La BRD, poți accesa un credit dacă ai între 18 și 65 de ani. În cazul pensionarilor, limita de vârstă crește până la 70 de ani.

Cum stau lucrurile la Banca Transilvania

Banca Transilvania stabilește ca vârsta maximă la finalul perioadei de creditare să nu depășească 70 de ani, atunci când se aplică pentru un credit cu venituri din pensii.

CEC Bank, condiții similare

CEC Bank impune o limită de vârstă maximă la finalul perioadei de creditare de 70 de ani pentru creditele de nevoi personale și de 75 de ani pentru creditele ipotecare. Această condiție se aplică și codebitorilor.

Creditul ipotecar – o soluție la îndemâna cumpărătorilor de locuințe

Pentru cei care doresc să achiziționeze o locuință, creditul ipotecar este o opțiune des întâlnită. Perioada de rambursare poate ajunge la 30-35 de ani, iar avansul necesar este de minim 15% din prețul locuinței.

Dobânzile pot fi de tip variabil sau fix, iar băncile permit și opțiunea de dobândă fixă pentru o perioadă determinată, urmată de dobândă variabilă.

Este important de menționat că vârsta solicitantului la data contractării creditului va determina durata maximă a rambursării. De exemplu, dacă o bancă acceptă rambursarea până la vârsta de 70 de ani, iar solicitantul are 45 de ani la momentul solicitării creditului, durata maximă a creditului va fi de 25 de ani.

Vârsta minimă de acordare a creditului

Vârsta minimă pentru a obține un credit variază între 18, 21 sau 24 de ani, în funcție de politica fiecărei bănci. Este crucial să te informezi cu privire la cerințele specifice ale instituției financiare la care dorești să accesezi creditul.

Mai multe