Alertă la Paris! Poliția a împușcat o femeie care amenința că va comite un atac terorist

31 octombrie 2023 15:01   Internațional
Ultima actualizare:

Alertă la Paris! Autoritățile franceze au fost nevoite să deschidă focul asupra unei femei care amenința că va declanșa un atac terorist și striga „Allahu akbar”. Incidentul a avut loc chiar în această dimineață, la stația Bibliothèque François-Mitterrand, din capitala Franței.

Parisul este în alertă! Autoritățile franceze au fost nevoite să deschidă focul de nu mai puțin de 8 ori, asupra unei femei ce purta voal și care amenința că va declanșa un atac terorist. Se pare că aceasta striga „Allahu akbar”, iar alerta a fost dată de către ceilalți călători din tren. Incidentul a avut loc chiar în această dimineață, la stația Bibliothèque François-Mitterrand, din capitala Franței.

Totul a început la ora 8:30, atunci când autoritățile au intervenit și au evacuat stația. În ciuda eforturilor poliției, femeia nu a dorit să se conformeze cu cererile forțelor de intervenție, iar, în cele din urmă, polițiștii au deschis focul de 8 ori și au rănit-o pe femeie în abdomen. Aceasta a fost dusă imediat la spital, unde se află în stare critică.

Potrivit prefectului poliției, Laurent Nuñez, ar fi vorba despre o femeie în vârstă de 38 de ani, care a mai amenințat că va comite acte teroriste și în anul 2021.

Deja s-a ajuns la 100 de amenințări cu bombă în Franța

Din păcate, evenimentele recente din Orientul Mijlociu au creat o stare de alertă în Franța, țară care deja s-a confruntat cu 100 de amenințări cu bombă pe aeroporturi, începând cu data de 18 octombrie. „Am primit în total 100 de alerte în aeroporturile franceze, ceva mai puţin în ultimele zile, tocmai pentru că există această poziţie foarte fermă”, spune ministrul transporturilor, Clement Beaune. De asemenea, sesizările privind bagajele suspecte în gări și aeroporturi deja s-au dublat.

În aceste momente, Franța a ajuns deja la nivelul maxim de alertă al planului Vigipirate, în urma asasinării profesorului Dominique Bernard, pe data de 13 octombrie. Acesta a fost ucis chiar în liceul său din Arras, din nordul țării.

Mai multe