Donald Trump, atac la adresa Ducilor de Sussex: «Să li se retragă toate titlurile! Au dezonorat țara!»

25 aprilie 2022 12:21   Internațional
Ultima actualizare:

În cel mai nou interviu la care a participat, oferit jurnalistului Piers Morgan, Donald Trump s-a dezlănțuit la adresa Ducilor de Sussex, Prințul Harry și Meghan Markle, până în punctul în care i-a sugerat Reginei Elisabeta a II-a să ia măsuri drastice împotriva lor! Iată despre ce e vorba!

În interviul oferit jurnalistului Piers Morgan, fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, i-a criticat fără reținere pe Ducii de Sussex, adresându-i-se chiar și Reginei Elisabeta a II-a în acest sens!

Donald Trump, atac la adresa Ducilor de Sussex

Donald Trump i-a sugerat Suveranei Marii Britanii să le ridice definitiv toate titlurile regale nepotului ei, Prințul Harry, și soției acestuia, Meghan Markle, motivând că cei doi „au făcut țara de râs”.

Fostul președinte al SUA a dezvăluit că este un simpatizant al Reginei, având respect și apreciere și pentru regretatul său soț, Prințul Philip. În acest sens, Trump l-a condamnat pe Harry pentru că nu a participat la ceremonia funerară a bunicului său, explicând că acesta este „controlat și manipulat” de Meghan Markle.

Trump a folosit sintagma „whipped” când l-a descris pe Harry, care în argoul american reprezintă o persoană care este atât de orbită de dragoste, încât ar face orice i se spune, lăsându-se controlat și manipulat.

Citește și: Regina Elisabeta le răspunde lui Meghan și Harry. Monarhul promite să investigheze acuzațiile de rasism

Donald Trump este convins că relația dintre Harry și Meghan nu va dura

Vorbind despre relația lui Harry cu fosta actriță americană, fostul președinte al SUA a prezis că Ducele de Sussex „se va târî în genunchi înapoi la Londra”, odată ce Meghan îl va părăsi.

Nu sunt un fan al lui Meghan și nu am fost încă de la început. Bietul Harry este dus de nas. Și cred că el este o rușine... Iar ea și-a permis să vorbească de rău familia regală, chiar și pe Regină. Eu am cunoscut-o (pe Regină n.r), trebuia să dureze doar 20 de minute, dar am stat mai mult de o oră. Mi-a plăcut de ea, dar și ei de mine. (..)

Mereu prezic lucrurile foarte bine. Se va termina rău (relația dintre Harry și Meghan n.r) Și mă întreb dacă Harry se va târî în genunchi înapoi în frumosul oraș Londra și va cere iertare. Cred că Harry a fost condus pe calea asta...(..) 

Dar la un moment dat se va sătura să fie condus. Mă întreb ce se va întâmpla atunci....sau când ea o să decidă că îl părăsește pentru un alt bărbat. (..)

Au dezonorat țara. Singura decizie a Reginei cu care nu sunt de acord e asta...Cred că trebuia să le spună: Ok, e decizia voastră să plecați, dar trebuie să vi se retragă toate titlurile regale.”, a declarat Trump, potrivit The Sun.

Harry și Meghan, filmul părăsirii familiei regale britanice

Amintim că în urma mai multor tensiuni din familia regală britanică, Ducii de Sussex au decis să se retragă din îndatoririle regale și să se mute în California, acolo unde locuiesc în prezent alături de cei doi copii ai lor.

Cei doi au fost adesea numiți „rebelii” familiei, însă de cealaltă parte, partenerii au susținut că au nevoie de o pauză de la toate problemele care le-au marcat familia în ultima perioadă. Ducii de Sussex au avut scandaluri cu presa britanică, au făcut, de-a lungul timpului, dezvăluiri care au iritat familia regală britanică, în cadrul mai multor interviuri, iar Meghan a acuzat chiar membrii familiei de rasism.

Citește și: Topul scandalurilor care au zdruncinat Casa Regală din temelii și tulburat liniștea Reginei Elisabeta

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe