Ham-Ham, ne dăm cu placa?

19 august 2022 18:00   Internațional

Incredibil, dar adevărat! Zilele caniculare au afectat şi animăluţele, nu doar pe noi. Prietenii necuvântători ai oamenilor s-au răcorit aşa cum au ştiut ei mai bine, în această perioadă extremă. Este şi cazul acestor căţeluşi, care fac surf, respectiv skateboarding.

Câinele care practică surf este din rasa labrador şi a fost filmat şi fotografiat în timp ce se dădea cu placa pe valurile mării, sub privirile amuzate ale turiştilor, în largul coastei Cornwall din Marea Britanie.

Citește și: A fost premiat cel mai urât câine din lume. Cum arată „Mr. Happy Face”

Imaginile cu patrupedul au devenit rapid virale pe reţelele sociale. Labradorul negru a stat cuminte pe placa de surf până la ţărm, înainte să se ridice şi să coboare de pe ea, ca un adevărat profesionist.

Pe plajă, a fost întâmpinat de stăpânul. „Câinele s-a descurcat foarte bine la surf. Se vedea că îi place să se bălăcească în mare cu tatăl său”, a declarat un martor amuzat, potrivit cotidianului britanic Mirror.

Iată și: O femeie de 43 de ani a fost sfâșiată de 20 de maidanezi, în București

Un alt căţel a uimit lumea când a urcat pe placă, de data aceasta pe o placă cu roţi, una de skateboarding. Papico, un chihuahua în vârstă de 2 ani, a învăţat acest sport de la stăpânul său, Mikako Maki (48 de ani).

Vezi și: Cel mai mare concurs canin din acest an a avut loc în Alba

Mai multe