MAE, anunț tragic! Un român a fost răpit și luat ostatic de Hamas în Fâșia Gaza. Şi sora lui a fost răpită de terorişti

22 octombrie 2023 7:17   Internațional
Ultima actualizare:

Un cetățean român, care are și cetățenie israeliană, este în prezent ostatic Hamas în Fâșia Gaza, informează ministerul român de Externe (MAE). Totodată, potrivit ultimelor informații se pare că și sora acestuia ar fi fost răpită de terorişti. 

Bărbatul figura pe lista persoanelor dispărute

Bărbatul cu dublă cetățenie ar fi fost prezent la festivalul de pe 7 octombrie și figura pe lista persoanelor declarate dispărute. Însă conform Ministerului Afacerilor Externe, acesta a fost semnalat printre ostaticii luați în Fâșia Gaza, scrie Antena3 CNN.ro

Familia tânărului trăiește o adevărată dramă deoarece şi sora lui a fost răpită de Hamas, dar însă ea nu are dublă naţionalitate. Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin contactul cu autoritățile israeliene.

În același comunicat, Ministerul Afacerilor Externe a precizat faptul că până în acest moment nu mai există alte solicitări de sprijin consular în ceea ce privește decesul sau dispariția altor cetățeni români în statul Israel. Până în acest moment, patru persoane cu cetățenie israeliano-română sunt declarate decedate, iar alte două sunt declarate dispărute. În ceea ce privește ostaticii, conform Israelului, peste 200 de persoane, printre care 30 de minori, sunt luați ostatici în Fâșia Gaza

Ce declară despre ostatici un oficial Hamas

„Poziţia noastră cu privire la ostaticii din rândul armatei israeliene este clară: este legată de un (posibil) schimb de prizonieri şi nu vom discuta până când Israelul nu va pune capăt agresiunii împotriva Fâşiei Gaza şi a palestinienilor”, a declarat Osama Hamdan, un oficial Hamas, vorbind la un post de televiziune din Liban.

Sâmbătă, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că cel puţin 4.385 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie. Potrivit acestui nou bilanţ, printre cei ucişi se numără 1.756 de copii şi 967 de femei.

„Este absolut o chestiune de viață și de moarte în acest moment"

Oamenii din Gaza sunt „epuizați, inclusiv echipele medicale care au lucrat non-stop", a spus Avril Benoît, director executiv al organizației Medici fără frontiere (MSF). „Toată lumea este deshidratată, subnutrită, înfometată", a spus ea. Este într-adevăr o circumstanță dificilă în care să te poți concentra chiar și pe un răspuns în masă la victimele care sunt necesare. 

Este absolut o chestiune de viață și de moarte în acest moment. Ora de oră este esențial ca această asistență umanitară să fie adusă. Suntem profund îngrijorați pentru soarta tuturor celor care se întâmplă să fie în Gaza în acest moment, unde niciun loc nu este sigur”.

Mai multe