Povestea fantastică a lui Max, câinele care face parte din tabăra ucrainenilor
Max este primul căţel care schimbă taberele pe frontul din estul Europei. Căţelul din rasa Malinois belgian a fost descoperit de trupele ucrainene în regiunea Nikolaev, unde a fost abandonat şi lăsat să moară de foame de trupele ruseşti aflate în retragere.
Max a fost dus de urgenţă şi tratat iniţial ca un prizonier de război, însă, recunoscător salvatorilor lui, el a început să îi însoţească pe front pe militarii care l-au salvat. Impresionaţi de gestul lui Max, soldaţii l-au trimis la un curs de instruire şi dulăul s-a specializat în căutarea şi găsirea minelor plantate de foştii lui camarazi pe teritoriul Ucrainei.
Citește și: Volodimir Zelenski și Olena, pentru prima dată împreună de la declanșarea războiului
Dmitri, membru al Gărzii naţionale a Ucrainei, spune că Max e cel mai bun prieten al lui.
„Începând din luna mai, Max luptă şi îşi face datoria de militar apărând Ucraina şi libertatea ucrainenilor”, a declarat soldatul pentru tabloidul britanic Daily Mail.
„Nu înţeleg cum ruşii au putut abandona un asemenea animal loial şi devotat. Max a devenit prietenul tuturor soldaţilor din brigada noastră. Putem spune că a devenit o parte din familia noastră”, a mai adăugat militarul.
Vezi și: Volodimir Zelenski cere ajutor țărilor europene
Max fusese abandonat de către soldații ruși
Când a fost descoperit, câinele avea o zgardă purtând însemnele armatei ruseşti şi era rănit, lăsat să agonizeze lângă un transportor blindat.
Un militar din trupele speciale britanice SAS a explicat că „dulăii din rasa Malinois sunt frecvent folosiţi de trupele armate din întreaga lume pentru că sunt foarte inteligenţi, au o ţinută atletică, ascultă de ordine şi sunt foarte curajoşi”, informează tabloidul britanic Daily Star.
„Sunt şocat că ruşii l-au abandonat pentru că un câine din această rasă care a fost instruit şi dresat să execute operaţiuni cu specific militar e foarte valoros şi se vinde cu preţuri de peste 2.000 €”, a mai adăugat Dmitri.
Max are mari şanse să îl ajungă din urmă pe celălalt căţel celebru din armata ucraineană, Patron, din rasa Jack Russell, care a primit o mediale de la preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după ce a ajutat la descoperirea şi dezamorsarea a peste 300 de dispozitive explozive lăsate în urmă de ruşi.
Patron cântăreşte doar 4 kilograme, însă minele şi bombele descoperite de el sunt de peste 5 kg. Micuţul medaliat e însoţit în misiuni de dresorul său Mihailo Iliev, care îl răsplăteşte după fiecare bombă găsită cu o bucăţică de brânză.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!