Putin a stabilit data la care se va încheia războiul din Ucraina! Ce semnificație are ziua aleasă
Vladimir Putin ar fi decis deja când va avea loc „sfârșitul” războiului din Ucraina, au susținut oficialii de la Kiev. Iată ce dată a ales liderul de la Kremlin și însemnătate simbolică stă în spatele ei!
Oficialii Ucrainei au explicat că propaganda rusă „impune ideea că războiul trebuie să fie încheiat înainte de 9 mai 2022”.
Vladimir Putin a stabilit data sfârșitului războiului din Ucraina, spun oficialii ucraineni
Astfel, Putin ar fi ales această dată simbolică, de 9 mai, echivalentă cu ziua la care Rusia sărbătorește înfrângerea naziștilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Însă acest lucru nu ar însemna decât prelungirea cu încă cel puțin o lună a războiului ruso-ucrainean și distrugerea care vine odată cu conflictul armat.
Federația Rusă organizează în fiecare an o paradă în Piața Roșie din Moscova, pentru a marca victoria împotriva Germaniei naziste și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Putin a tot acuzat Ucraina, de-a lungul timpului, că ar găzdui structuri neo-naziste, motivând chiar și invazia pe teritoriul ucrainean drept o „denazificare”.
Într-un mesaj publicat pe platforma Facebook, oficialii Forțelor Armate ale Ucrainei au transmis: „Potrivit informațiilor disponibile, în rândul personalului forțelor armate ale Federației Ruse se desfășoară în mod constant o activitate de propagandă, care impune ideea că războiul trebuie să fie finalizat înainte de 9 mai 2022.”, potrivit Daily Mail.
Forțele armate ucrainene au mai declarat că ocupanții ruși se confruntă cu „dificultăți enorme” în orașele pe care le atacă și că „nu au sprijinul populației”.
„Inamicul ia măsuri urgente pentru reînnoirea capacității de luptă a unităților aeriene ale trupelor sale.”, se mai arată în mesajul publicat.
Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste este o sărbătoare națională în Rusia, celebrată prin libere legale ale angajaților și chiar și suspendarea cursurilor din învățământ.
În 2020, evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, însă la scurt timp, Putin a ordonat ca parada să aibă loc pe 24 iunie, folosind aproximativ 14.000 de soldați care avuseseră deja coronavirus și, astfel, dezvoltaseră imunitate împotriva virusului.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram