#Război Ucraina-Rusia

Masacrarea civililor. Bombardamentele rusești au șters cartiere întregi de pe fața pământului

3 martie 2022 20:40   Internațional

Rusia a început măcelul! Autorităţile sanitare raportau, miercuri, peste 2.000 de civili morţi, iar în cea de a opta zi de bombardamente numărul lor a crescut considerabil, după ce artileria rusească a tras fără milă acolo unde se ascundeau civilii, deşi a susţinut că nu va face asta.

Cea mai grea noapte de la 24 februarie încoace, când armata rusă a atacat Ucraina! Oraşul Herson a fost ocupat de trupele ruseşti, miercuri seara, blindatele invadatorilor ocupând centrul localităţii. Primarul care a rezistat eroic a fost obligat să le spună civililor să asculte de ordinele invadatorilor pentru a evita vărsarea de sânge.

Înfrângerea a avut loc la puţin timp după ce Adunarea Generală a ONU a supus la vot rezoluţia prin care condamna războiul din Ucraina şi în mod surprinzător Putin a avut aliaţi pe plan internaţional. Brazilia, China, India, Serbia, Mali, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Armenia şi Kârgâzstan şi Pakistanul (n.r. care a semnat recent un acord de comerţ cu grâu din Rusia) s-au abţinut de la vot, însă Belarus, Siria, Eritrea şi Coreea de Nord au susţinut Rusia.

Rezoluţia a fost votată cu 141 de voturi pentru, 34 de abţineri şi 5 voturi împotrivă. Miercri au avut negocieri de încetare a focului, la Gomel, Belarus, iar Rusia a spus că rămâne fermă pe solicitarea privind demilitarizarea Ucrainei, fapt neacceptat de Kiev. Însă noaptea de miercuri spre joi a fost de coşmar.

Kievul a fost bombardat încontinuu, iar principalele ţinte ale ruşilor au fost gurile de metrou, adică locul unde se ascund de bombe, de opt zile încoace, civilii din capitală. Harkov a devenit o ruină, după ce cartiere întregi au fost şterse de pe faţa pământului de artileria rusă, sute de civili au blocat cu propriile trupuri înaintarea blindatelor ruseşti.

În apropiere de Kiev s-au dat lupte grele. La Borodianka sute de blocuri de locuinţe au fost făcute scrum, iar blindatele ruseşti au fost aruncate în aer de rezistenţa ucraineană eroică. În oraşul Jîtomir s-au dat lupte grele, iar bombardamentul extrem de agresiv a obligat populaţia să stea mai bine de 24 de ore sub pământ.

La Mariupol, primarul a emis miercuri noaptea apeluri disperate de ajutor după ce, ca la Harkov, oraşul a fost ţinta unui tir de artilerie care a durat aproape 20 de ore.

Volodimir Zelenski a declarat ieri că ”e vital pentru oprirea genocidului să fie închis spaţiul aerian”, iar experţi militari americani au declarat pentru CNN că armata rusă şi-a schimbat strategia de la ”război-fulger” la ”măcel” şi a început să atace inclusiv populaţia. Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a hotărî soarta Ucrainei, iar Emmanuel Macron a dezvăluit că ”se aşteaptă la ce e mai rău” după ce a avut o discuţie de o oră şi jumătate cu Putin.

Agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat ieri că Rusia nu va mai livra Statelor Unite motoare de rachetă. Măsura este o reacţie la sancţiunile americane împotriva Moscovei. Iar în UE au apărut tensiunile din cauza sancţiunilor impuse Rusiei, ministrul german al Economiei s-a opus suspendării importurilor de materie primă şi energie din Rusia pentru a nu afecta ”pacea socială” de pe plan intern.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe