Regele Charles, umilit la încoronarea din Scoția! Ce a strigat mulțimea
Scoţia a organizat, astăzi, propriul eveniment pentru a marca urcarea pe tron a regelui Charles III. La ceremonia din Edinburgh, monarhul a primit Bijuteriile Coroanei Scoției, alături de soția sa, regina Camilla. Ceremonia, însă, nu a fost lipsită de incidente.
Printre cei care au venit la fastuoasa ceremonie s-au aflat și câţiva activişti împotriva monarhiei care au strigat ”Not My King”. Preluarea puterii de către Charles, mai puţin popular decât mama sa, Elizabeth, a trezit un curent republican în regat. În urma acestor proteste, 4 oameni au fost arestați, transmite BBC.
La încoronarea sa, la 6 mai, sute de manifestanţi în favoarea unei republici s-au adunat în Trafalgar Square şi au cerut abolirea monarhiei.
Şase activişti din cadrul grupării Republica, inclusiv şeful acesteia Graham Smith, au fost arestaţi şi eliberaţi seara, acţiuni din cauza cărora poliţia a fost criticată.
Cele mai importante momente ale ceremoniei din Scoția
Suveranii birtanici au străbătut centrul orașului Edinburgh, de la reședința regală la catedrala Saint Giles. O parte cu totul specială a ritualului a fost mutarea bijuteriilor coroanei, sub escortă militară, de la castelul Ediburgh unde sunt păstrate, la catedrală. După slujbă, ele vor fi returnate garnizoanei de la Castelul Regal, mai scrie sursa citată mai sus.
Aceste însemne regale sunt coroana veche de 483 de ani, cea mai veche din Marea Britanie, din sceptrul regal și o sabie. Regele Charles a primit o sabie nouă botezată după numele mamei sale, regina Elisabeta.
Dar de ce a primit regele Charles o sabie nouă? Explicația este simplă: sabia originală e prea veche și fragilă și va rămâne în tezarul din castel. Piatra Destinului, un simbol important al identităţii scoţiene, a fost, de asemenea, mutată în catedrală pentru festivităţi.
Ceremonia de la Edinburgh este o tradiție care marchează unirea celor două coroane - a Angliei și a Scoției - în 1603, în persoana unui singur monarh. Din 1707, Anglia și Scoția s-au unit efectiv, sub numele de Regatul Marii Britanii.