Robert Kenney a devenit „tatăl internauților” peste noapte. Ce face bărbatul pentru copiii părăsiți de tată

19 iunie 2022 8:47   Internațional
Ultima actualizare:

Robert Kenney este un bărbat în vârstă de 58 de ani din capitala Statelor Unite ale Americii, Washington DC. În timpul pandemiei de COVID-19 și-a creat un canal de YouTube, în speranța că le va putea fi aproape copiilor care nu au tată, lucru care s-a și întâmplat!

Acum, bărbatul face senzație pe internet cu videoclipurile pe care le creează, iar seria a fost intitulată sugestiv „Tată, cum fac asta?”. Robert Kenney a crescut fără tată și știe cât de greu este să înveți singur să faci anumite lucruri, motiv pentru care nu și-a dorit ca alții să întâmpine aceleași dificultăți: așa a luat naștere seria lui.

S-ar putea să îți placă și:  Ce relație are Horia Brenciu cu Toma, fiul adoptat: „Băiatu’ lu’ tata”

Americanul și-a propus să le fie aproape copiilor, sau chiar și adulților orfani de tată, într-o perioadă în care oamenii aveau nevoie de apropiere. Filmulețele de pe canalul său de Youtube acoperă o gamă largă de subiecte, de la cum să îți legi cravata și până la cum se desfundă o toaletă, toate fiind menite să ușureze viața adulților care nu au parte de susținerea unui cap de familie.

Ni se mai pare interesant și: Presupusul tată al Prințului Harry, instructorul de călărie al Prințesei Diana

Robert Kenney a ajuns să fie recunoscut la nivel mondial

Marile publicații internaționale l-au descris pe Robert Kenney ca fiind „tatăl internetului” sau „tatăl internauților”, iar jurnaliștii LADbible l-au descris ca fiind „un om extraordinar”. Aceștia i-au dedicat o postare lui Robert, care a ajuns să fie urmărit de mai bine de patru milioane de persoane din întreaga lume, la doar câțiva ani de când a pus bazele canalului de YouTube.

Urmăritorii paginii au avut numai cuvinte de laudă la adresa bărbatului care, la rândul său, nu a avut parte de ajutor în copilărie sau adolescență. „La mulți ani de ziua tatălui acestui om”, „Un înger adevărat”, „Nu toți eroii au crescut cu tați”, „Tot respectul, m-a emoționat până la lacrimi”, „E cea mai înduioșătoare chestie”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care internauții i le-au dedicat lui Robert, cu ocazia Zilei Internaționale a Tatălui, sărbătorită în a treia duminică a lunii iunie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe