Alexandru Pițurcă scapă de controlul judiciar. Ce mesaj a transmis după decizia judecătorilor
Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a scăpat de controlul judiciar, după ce judecătorii Curții de Apel i-au admis, marți, contestația împotriva deciziei dispuse de Tribunalul București în dosarul măștilor pentru spitale MApN, în care este acuzat de cumpărare de influență.
„Dosar 2985/3/2023 - Admite contestația formulată de către contestatorul Alexandru Victorio Pițurcă - revocă măsura controlului Judiciar. Respinge ca nefondată contestația formulată de DNA împotriva aceleiași încheieri penale", se arată în decizia instanței, aceasta fiind una definitivă.
La scurt timp după pronunțarea deciziei magistraților, fiul fostului selecționer al echipei naționale de fotbal, și-a exprimat bucuria într-un mesaj pe rețelele de socializare în care a scris scurt și cuprinzător "Victorie!!!"
Vă reamintim că în acelaşi dosar sunt cercetaţi și directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu, pentru trafic de influenţă, dar și Victor Piţurcă, pentru cumpărare de influenţă.
Tribunalul a ridicat controlul judiciar și în privința lui Victor Pițurcă
Astfel, decizia vine la doar câteva zile după ce, Victor Pițurcă a scăpat și el de controlul judiciar în urma deciziei magistraților de la Tribunalul București care i-au admis contestația cu privire la plasarea sub control judiciar, în același dosar în care este vizat și fiul său.
Potrivit DNA, în timpul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.
„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", conform anchetatorilor.
Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.
„În schimbul acestor 'servicii', suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", menţionează procurorii anticorupţie, potrivit Agerpres.
Mai mult decât atât, DNA mai susține că fiul fostului selecționar ar fi acceptat în mod direct condițiile lui Gabriel Țuțu, după ce acesta l-ar fi lăsat să creadă că are influență asupra unor funcționar din cadrul MApN, reușind astfel să ăși vândă măștile fără a fi necesară participarea la o licitație.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!