Alt caz șocant în Botoșani. Un profesor de 51 de ani a fost găsit mort pe marginea unui drum

13 septembrie 2023 15:51   Național

Un profesor din Botoșani a fost găsit mort într-o pădure de lângă localitatea Bucecea. Din primele cercetări se înțelege că dascălul și-ar fi pus capăt zilelor.

Bărbatul din Botoșani,  în vârstă de 51 de ani, preda la școala din Bucecea. De dimineață, două colege de cancelarie i-au observat mașina oprită lângă o pădure, în drumul lor spre serviciu. Nimic parcă nu părea să prevestească tragedia care se întâmplase.

După ce profesorul nu s-a prezentat la ore, în drum spre casă, cele două femei au trecut din nou pe lângă mașina acestuia, li s-a părut suspect, și au oprit să îl caute în zonă. Ele l-au găsit la aproximativ zece metri distanță de mașină, în pădure.

Se pare că bărbatul s-a sinucis cu arma de vânătoare, care a fost găsită lângă el.

Nu este singurul profesor care s-a sinucis anul acesta

În luna martie, un grav accident de circulație a avut loc vineri pe E85, în zona Pufești din județul Galați. Un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani a fost prins între două TIR-uri. În urma coliziunii, unul dintre TIR-uri s-a răsturnat, iar în zonă s-a circulat alternativ, pe un singur sens de mers.

După accident, a fost găsit un mesaj adresat fostei sale soții. Potrivit Jurnal de Vrancea, tânărul a povestit motivele care l-au determinat să-și curme zilele: „Când vei citi acest mesaj… nu voi mai fi… vei afla că am făcut accident cu un TIR… Asta trebuie să știe Ștefi de acum încolo… tati e un înger care îl va veghea de sus.

Nu am putut trăi cu ideea că l-am abandonat la 3 ani și ceva… nu m-am împăcat niciodată cu asta. Ultimii 2 ani au fost groaznici… fără prieteni, fără un loc unde să îl numesc acasă, fără o familie… da…Acea femeie m-a omorât cu adevărat… ți-am lăsat toți banii mei, transferați în cont. 300 de milioane am transferat pentru Ștefi… să nu știe nimeni… atât mai am… să te descurci o perioadă cu Ștef.Nu am fost un tată bun pentru Ștefi în ultimii 2 ani, merita un om care să îi fie alături zi de zi… 

Am pierdut multe momente când puteam fi lângă el… am fost de atâtea ori apăsat și nervos când era cu mine. El voia doar să se joace și eu nu eram în stare să îi ofer asta… ai grijă de puiul nostru… am încredere în Cosmin că va fi lângă voi… te iubesc Ștefi… Să faci rost de certificatul de deces și să îi faci lui Ștefi pensie de urmaș”, a scris bărbatul în bilet.

Mai multe