Aproape un milion de români riscă să fie amendați! Ce trebuie să facă până luni

26 mai 2024 16:16   Național

Românii mai au la dispoziție numai câteva ore până când va expira termenul limită! Din păcate, se estimează că undeva în jur de 800.000 de oameni riscă să fie amendați deoarece nu își vor îndeplini obligațiile la timp! Cine nu va depune declarația unică până mâine riscă să primească o amendă între 50 și 500 de lei.  

ANAF estimează că undeva în jur de 800.000 de români trebuie în continuare să își depună Declarația Unică. Este vorba despre persoane fizice care au avut venituri extrasalariale în anul 2023, iar termenul limită până când această declarație poate fi depusă urmează să fie atins în doar câteva ore! Mai precis, cine nu a depus acest document până luni (27 mai), riscă să primească amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei.

Există mai multe tipuri care trebuie declarate autorităților, cum ar fi cele din chirii (impozitate cu 10%), iar în unele cazuri se poate opta și pentru deducerea anumitor cheltuieli.

Desigur, veniturile care au fost obținute prin transferuri de titluri de valoare trebuie, de asemenea, declarate în acest document, cât și cele obținute din tranzacționarea și vânzarea de acțiuni pe bursele străine, dacă nu au fost intermediate de către brokeri din România.

Aproape un milion de români riscă să fie amendați

Desigur, acestea nu sunt singurele venituri care trebuie declarate autorităților, iar lista completă a acestora poate fi examinată cu atenție pe site-ul ANAF. În plus, românii mai trebuie să știe și faptul că declarația unică poate fi depusă și în format electronic, tot pe site-ul instituției.

Mai există și posibilitatea ca declarația unică să fie depusă în format fizic, fie direct la registratură, ori prin poștă. Însă, este important să nu pierdem din vedere faptul că termenul limită până când putem depune acest document este ziua de mâine. Românii care încă nu au trimis această hârtie pot primi amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei, iar în această situație ar fi undeva în jur de 800.000 de persoane.

Mai multe