Blocul din Constanța mistuit de flăcări, reabilitat. Primele familii s-au întors acasă

8 martie 2022 12:40   Național

Constănțenii care au rămas în prag de Crăciun fără case, după ce un incendiu uriaș a mistuit un bloc întreg, întrezăresc o rază de speranță. Lucrările de reabilitare sunt în toi, iar câteva familii au reușit chiar să se întoarcă în apartamentele lor. 

Aproape trei luni s-au scurs de la incendiul devastator de pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu, care a fost pornit în joacă de 2 minori. În acest timp, locatarii apartamentelor afectate s-au mutat la cunoscuți sau în locațiile puse la dispoziție de Primăria Constanța sau de dezvoltatorii imobiliari. Luni, primele familii au început să revină acasă.

În noaptea de 15 spre 16 decembrie 2021, în jurul orei 1.00, focul a izbucnit în parcarea subterană, de la vehicule, iar ulterior s-a extins spre apartamente. În timp focul devenea tot mai amenințător și pompierii se luptau pentru stingerea flăcărilor, în jurul orei 2.00 a fost activat Planul Roșu. 8 persoane au fost intoxicate cu fum și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

10 familii au revenit acasă

Luni, 7 martie 2022, primele zece familii s-au reîntors acasă. „Am reușit să aducem curentul electric și gazul în două din cele trei scări afectate grav. Zilele care urmează vom rezolva curentul și în tronsonul cel mai afectat și cred că pe măsură ce dăm drumul și la gaze o să înceapă vecinii să se mute. Eu estimam că până de Paște să ne mutăm cu toții, dar am fost cam optimist, sunt unele apartamente încă grav afectate.”, a spus Daniel Calangiu, administratorul blocului, conform replicaonline.ro.  

Admnistratorul blocului mai spune că structura de rezistență a blocului ar fi afectată superficial, urmând ca zilele ce urmează să primească un răspuns cu exactitate, dar și o soluție pentru consolidarea imobilului în caz de nevoie. 

Fără autorizație la incendiu

Imobilul nu îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu. „În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect), a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.

Ce s-a întâmplat în decembrie 2021

Un bloc întreg de la strada Prelungirea Nicolae Grindeanu din zona Km 4- 5 a fost afectat de incendiul puternic care a izbucnit în noaptea 15 spre 16 decembrie, în jurul orei 1.00. Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit pentru stingerea focului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului. 250 de oameni au fost evacuaţi, peste o sută fiind coborâţi cu autoscările de pe acoperiş sau de la etajele superioare. 8 persoane - adulți și copii - au fost transportate la spital, intoxicate cu fum sau cu arsuri. Au fost afectate 35 de apartamente și 37 de mașini.

Doi adolescenți se fac vinovați de distrugerea blocului. Este vorba despre doi băieți, unul de 15 ani și celălalt de 13 ani. Aceștia s-au jucat cu focul în parcarea subterană, unde a fost găsit un repient cu o substanță inflamabilă. Ambii au recunoscut că au aprins cu un chibrit mai multe recipiente pline. Pe înregistrările video se poate observa cum doi copii ies alergând din subsolul blocului, iar la câteva minute distanță se aude o explozie.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Mai multe