Bucureștiul, cel mai păzit oraș din România, cu ocazia Reuniunii miniştrilor de externe ai statelor NATO

28 noiembrie 2022 23:59   Național

Capitala României este luată cu asalt zilele acestea! Două mari evenimente vor capta atenţia: Reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO şi Ziua Naţională a României. Evenimentul NATO a început de ieri şi a adus la Bucureşti „crema” diplomaţiei internaţionale, în frunte cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Desfăşurarea de forţe se suprapune peste repetiţiile pentru parada de 1 Decembrie.

Primăria Bucureşti are mult de lucru săptămâna aceasta. Pentru trei zile, Bucureştiul devine capitala diplomaţiei europene şi euro-atlantice. Peste 2.400 de steaguri tricolore şi NATO vor flutura în zona centrală a Capitalei, până la ieşirea din Bucureşti spre Aeroportul Otopeni. Evenimentul NATO care aduce în ţara noastră toţi miniştri de externe ai ţărilor Alianţei va fi marcat de Primăria Bucureşti prin iluminarea Arcului de Triumf în culoarea albastră.

Jens Stoltenberg, escortat de avioane de luptă

Pentru prima oară, Bucureştiul va fi gazda unei ministeriale, o Reuniune a celor mai importanţi miniştri de Externe ai statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Pe lângă aceştia, vor participa şi miniştri de Externe ai Finlandei, Suediei, Republicii Moldova şi Ucrainei, state care nu sunt membre NATO.

Organizarea acestui imens eveniment la Bucureşti arată cât de importantă este România în Alianţa Nord Atlantică. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns ieri la orele praânzului, în România. Liderul a postat pe Instagram o fotografie cu momentul în care avionul în care se afla este escortat de un F-16 în spaţiul aerian românesc. În plus, purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a filmat momentul.

Tema primordială a acestei reuniuni este securitatea euro-atlantică în contextul războiului din Ucraina şi găsirea unor soluţii pentru a contracara efectele războiului.

Este un eveniment extrem de important pentru că este primul de acest gen, prima reuniune la nivelul miniştrilor de externe ai NATO pe care România o găzduieşte de când a intrat în NATO, este al doilea eveniment important după Summitul NATO din 2008 de la Bucureşti. În al treilea rând este primul astfel de eveniment, prima ministerială de externe NATO care se desfăşoară într-un stat de pe flancul estic al NATO de la începutul războiului din Ucraina şi nu în ultimul rând este un eveniment care aplică deciziile pe care Summitul de la Madrid le-a luat, decizii care sunt legate de consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, adică exact ceea ce ne interesează pe noi. Nu în ultimul rând fiind organizat în România acest eveniment arată importanţa strategică a Mării Negre, la Summitul de la Madrid s-a negociat şi adoptat noul concept strategic al NATO, adică cel mai important document politic de orientare pentru activitatea NATO pentru cel puţin următorul deceniu”, a explicat ministrul Bogdan Aurescu, la Adevărul Live.

Reuniunea miniştrilor e împărţită în patru sesiuni. În prima sesiune, discuţiile vor avea ca principală temă războiul din Ucraina. Se vor căuta soluţii pentru sprijinirea statului ucrainean care se află de mai mult de nouă luni în război cu Rusia şi care afectează întrega omenire. "La finalul acestei sesiuni, aliaţii vor adopta declaraţia ministerialei, va exista o declaraţie a reuniunii NATO de la Bucureşti care va cuprinde cele mai importante elemente de orientare în perioadă următoare la nivelul miniştrilor de externe aliaţi”, a apreciat ministrul Aurescu.

Se discută situaţia din Ucraina şi din China

A doua sesiune se va axa tot pe Ucraina, iar de data aceasta va fi prezent ministrul de externe ucrainean care va veni la Bucureşti pentru discuţii aplicate despre situaţia de pe teatrul de război şi nevoile de asistenţă pentru Ucraina.

La cea de-a treia sesiune care va începe pe 30 noiembrie vor fi prezenţi miniştri de Externe ai Finlandei şi Suediei, iar tema discuţiilor va fi China: „Vom vorbi despre relaţia dintre NATO şi China sau mai bine spus efectele acţiunii Chinei asupra securităţii euro-atlantice, vom discuta despre aspecte legate de rezilienţă, combaterea terorismului şi rolul pe care alianţa îl are în acest sens", a explicat ministrul de Externe român.

În cea de-a patra sesiune miniştrilor prezenţi li se va alătura ministrul de externe din Republica Moldova, aceasta fiind prima participare a Republicii Moldova la un asemenea nivel. Vor mai fi prezenţi miniştrii din Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, iar discuţiile se vor axa pe ameninţările din regiunea Mării Negre.

Este o sesiune care este dedicată efectelor războiului din Ucraina asupra securităţii Mării Negre şi vom vedea care sunt măsurile pe care le putem lua pentru a întări capacităţile de apărare, de securitate a acestor parteneri", a mai spus ministrul român, completând că timp de două zile Bucureşti va fi „într-adevăr Capitala diplomaţiei europene şi euro-atlantice”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe