Statuia cu Vladimir Putin dezbrăcat pe toaletă, scoasă la licitație, în Cehia

Ultima actualizare:

O statuie cu Vladimir Putin gol, pe vasul toaletei aurii, ținând într-o mână o perie de WC, precum un sceptru, și în cealaltă un sul de hârtie, ca și cum ar fi un glob regal, a făcut senzație , începând cu luna aprilie a anului 2021, în Praga, capitala Cehiei.

Statuia lui Vladimir Putin scoasă la licitație. Foto: Profimedia
Statuia lui Vladimir Putin scoasă la licitație. Foto: Profimedia

Prețul de pornire al licitației, 10.000 de euro

La momentul respectiv, un grup de persoane a plimbat statuia, apoi, a instalat-o, așa cum se cuvine liderului rus, fix în fața Amabsadei Federației Ruse, din Praga, în semn de protest față de condamnarea lui Aleksei Navalnîi. În 2022, odată cu invadarea Ucrainei, în luna februarie, statuia a devenit loc de pelerinaj pentru curioși sau turiști, aceștia amuzându-se copios, mai ales datorită locului în care fusese amplasată.

Între timp, mulajul s-a transformat, dintr-o simplă statuie, într-un veritabil ansamblu! Alături de Putin a fost adăugat și Aleksandr Lukașenko, în chip de bebeluș, care stă în poala lui Putin, în timp ce acesta își face nevoile.

Joi, 17 noiembrie, însă, Asociația Kaputin, responsabilă de creația statuilor, a anunțat că aceasta este ultima zi când publicul va avea ocazia să le admire pe stradă. Începând cu această zi, statuile vor fi introduse într-o licitație, ce va dura până pe 20 decembrie.

Licitația va fi organizată pe contul de Twitter al Asociației Kaputin, din Cehia, sub forma unei postări normale, unde cei interesați vor publica ofertele în comentarii. Prețul de pornire este de 10.000 de euro! Banii obținuți, conform reprezentanților asociației, vor fi donați Ucrainei, pentru ca armata să poată achiziționa o dronă.

Statuia lui Putin, în New York și la Londra

În vară, americanii au fost șocați să descopere o statuie de culoare roșie, cu Vladimir Putin, în miniatură, călare pe un tanc, fix în celebrul Central Park, din New York. Vladimir „cel roșu” a devenit rapid cel mai bun prieten al prichindeilor din parc, statuia fiind amplasată într-un loc de joacă, unde cei mici au avut ocazia să îi arunce nisip în cap sau să o stropească cu apă.

Nu a durat mult, și statuia din New York și-a făcut apariția și în Londra, pe 12 noiembrie în Regent's Park, tot în locul de joacă destinat copiilor. Este vorba despre un turneu al artistului francez James Colomina, care își plimbă statuia prin diverse orașe ale lumii pentru a atrage atenția asupra evenimentelor din Ucraina. Acesta este foarte discret și nu dorește să acorde interviuri, pe motiv că nu vrea să distragă atenția de la operele sale de artă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net