Burse școlare 2024-2025. Când se vor acorda primii bani
Pe data de 20 noiembrie, elevii ar trebui să primească bursele școlare pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca acestea să se plătească în fiecare lună de către școli. Banii pentru sute de mii de burse sunt virați școlilor de ministerul Educației.
Când se efectuează plata burselor
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Tipuri de burse în 2024 - 2025
Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
Bursă de merit : 450 leiBursă socială: 300 lei
Bursă pentru mame minore: 700 lei
Bursă tehnologică: 300 lei
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.
Ce condiții trebuie să îndeplinească elevii pentru a primi bursele
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de numărul de zile de cursuri dintr-o lună, pe baza unei formule menționate în metodologia de acordarea burselor în anul școlar 2024 2025, aprobată prin OME 5.518. Pentru a le primi, este necesară și îndeplinirea condiției de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală.
Bursa de merit, în valoare de 450 de lei, ar urma să fie de 343 de lei pe luna septembrie, cu 21 de zile lucrătoare și 5 de vacanță, după cum arată calendarul anului școlar 2024-2025, potrivit unui calcul estimativ Edupedu.ro, confirmat de variantele trimise recent de mai multe inspectorate școlare către școli. Pe luna octombrie ar urma să fie 372 de lei (sunt 23 de zile lucrătoare și 4 de vacanță).
Bursa de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii cu medii între 7 și 9,50 care prind un loc în primii 30% din clasă, ar urma să fie 477 de lei pe lunile septembrie și octombrie (229 în septembrie și 248 de lei în octombrie). Același model calcul este valabil și pentru bursa tehnologică, tot de 300 de lei, pentru elevii de la liceele tehnologice și profesionale.