Ce mâncau românii acum 100 de ani. De ce nu existau țărani grași

În decursul ultimilor zeci de ani, odată cu fenomenul globalizării, modul nostru de alimentație s-a schimbat în mod semnificativ. Astăzi, avem acces la fructe exotice din Asia, legume cultivate în America și pește proaspăt adus din cele mai îndepărtate oceane ale lumii. Cu toate acestea, în urmă cu un secol, opțiunile culinare ale românilor erau mult mai limitate.

În lucrarea sa din 1895, intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedică un întreg capitol alimentației țăranului român.

Autorul menționează că hrana obișnuită a românilor era, în general, pregătită în casă și consumată în aceeași zi sau cel mult în următoarele două zile. În acea perioadă, aditivii alimentari, grăsimile artificiale, îndulcitorii și zaharurile rafinate nu erau folosite în preparatele culinare.

Țăranii români erau foarte săraci

Țăranii români erau săraci și, din necesitate, erau obișnuiți să vândă produsele cele mai bune, păstrând pentru ei alimentele mai slabe calitativ.

Mămăliga era mult mai răspândită decât pâinea, datorită faptului că era mai ușor de preparat, iar pâinea de grâu era rezervată pentru momente speciale.

În acele vremuri, se consumau multe alimente care astăzi nu mai sunt la fel de populare, precum știr, podbal, frunze de sfeclă, hrișcă, mei, bob, ulei de cânepă și jufă (julfă). Țăranii consumau mămăligă de obicei de trei ori pe zi.

Carnea era un lux rar, deoarece mulți țărani o vindeau pentru a-și putea permite alte necesități pe care nu le puteau produce singuri. Chiar și cei mai înstăriți săteni evitau consumul de carne, menționând că și strămoșii lor s-au hrănit în același mod.

Cărciuma din stat, cea mai prosperă afacere din sat

Cârciumarul satului trăia, în general, într-o situație prosperă. În județul Roman, acesta vindea lapte, ouă și brânză la târg pentru a-și procura alte bunuri necesare, adesea obținând un profit considerabil.

Obezitatea era practic necunoscută atât printre oameni, cât și printre animalele domestice, deoarece consumul alimentar era limitat, iar activitatea fizică era intensă, mai ales în munca de pe câmp.

Medicii vremii erau îngrijorați de obiceiul țăranilor de a consuma porumb stricat, ceea ce se credea că ar contribui la apariția unei boli serioase numită pelagră.

Postul era o practică obișnuită, care determina reducerea cantității de hrană consumată. Cu toate acestea, dr. Gheorghe Crăiniceanu observa că perioadele îndelungate de post, mai ales Postul Mare, contribuiau la malnutriția populației rurale.

Cu toate acestea, preparatele cele mai apreciate erau cele consumate în timpul sărbătorilor, cum ar fi găina umplută, servită la mese mari și festive.