Dieta care încetinește îmbătrânirea și te ajută să câștigi până la trei ani de viață

Ultima actualizare:

Studii recente arată că o anume dietă care imită postul are beneficii extraordinare pentru sănătate. Mai mult, efectele ei sunt uimitoare spun cercetătorii care au studiat-o îndelung. Ei au stabilit că, urmare a dietei, vârsta biologică este redusă cu 2,5 până la 3 ani. Postul, în general, nu este recomandat pentru toată lumea, dar studiile arată că acesta ar putea avea beneficii extraordinare pentru sănătate. Primul efect este scăderea considerabilă a grăsimii din zona abdominală, cea mai periculoasă pentru sănătate.

image

La început, dieta „este aspră”

Dieta care imită postul are un efect extraordinr, susțin cei care au studiat-o. Ea pare că reduce vârsta biologică a participanților cu 2 ani și jumătate până la 3 ani, este rezultatul unui studiu recent. Spre deosebire de vârsta cronologică, vârsta biologică se referă la cât de bine funcționează celulele și țesuturile, scrie Insider.

Participanții care au urmat regimul au scăpat de grăsimea abdominală. Un expert a spus că postul nu este pentru toată lumea și că dieta este aspră, la început.

Un comunicat de presă a spus că dieta, pe care autorul principal al studiului, Valter Longo, și laboratorul său de la Școala de Gerontologie Leonard Davis din USC, au dezvoltat-o, este concepută pentru a imita efectele posturilor numai cu apă, oferind în același timp nutrienții necesari. Acest postul presupune consumul numai de apă timp de 24 până la 72 de ore.

Postul nu este sigur pentru toată lumea, dar unele studii, mai ales pe celule și animale, sugerează că poate avea beneficii pentru sănătate, cum ar fi scăderea riscului pentru anumite tipuri de cancer, diabet de tip 2 și boli cardiovasculare.

În ce cosntă „postul” și cum acționează asupra corpului

Postul sau limitarea caloriilor se crede că induce autofagia, procesul corpului de a elimina celulele vechi, deteriorate, pentru a face spațiu pentru altele noi.

Procesul este declanșat de stresul celular sau atunci când celulele sunt private de nutrienți și scade natural odată cu vârsta, ceea ce înseamnă că joacă un rol important în încetinirea îmbătrânirii, potrivit Clevland Clinic.

Aproximativ o jumătate dintre participanții la studiu au urmat dieta cinci zile pe lună timp de trei luni, în timp ce în celelalte 25 de zile urmau dieta lor normală.

Restul de participanți a mâncat normal.

Vârstele celor care s-au supus experimentului sunt cuprinse între 18 și 70 de ani.

Testele de sânge și RMN-urile au arătat că cei din grupul FMD, care au urmat dieta, aveau niveluri mai scăzute de grăsime abdominală și la nivelul ficatului, ceea ce înseamnă că erau mai protejați în fața bolilor de ficat, bolilor cardiovasculare și diabetului.

Rezultatele au arătat și că sistemul lor imunitar era mai întinerit. Acești factori pot fi folosiți pentru a măsura vârsta biologică a unei persoane.

În timp ce vârsta cronologică se referă la perioada de timp în care o persoană a fost în viață, vârsta biologică arată cât de bine funcționează celulele și țesuturile corpului.

Ce se consumă în timpul dietei de cinci zile

FMD este o dietă cu un conținut scăzut de calorii, bogată în grăsimi nesaturate și săracă în proteine și carbohidrați. În timpul celor cinci zile de post pe lună, participanții la studiu au consumat supe de legume, batoane energizante, băuturi energizante, chipsuri, ceai și suplimente cu multe minerale, vitamine și acizi grași esențiali.

Participanții au consumat în jur de 1.100 de calorii în prima zi și câte 720 de calorii în următoarele patru zile de post și aveau voie să mănânce la orice oră din zi.

„Acesta este primul studiu care arată că o intervenție bazată pe alimente care nu necesită schimbări permanente de dietă sau alte schimbări ale modului de viață îi poate întineri pe oameni din punct de vedere biologic”, a spus Longo.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net