Cele mai ieftine zone unde se pot închiria apartamente în București și Cluj! Cât au costat chiriile în luna octombrie
Prețul chiriilor devine din ce în ce mai ridicat în țara noastră, iar pentru un număr tot mai considerabil dintre români, asigurarea unei locuințe devine o problemă din ce în ce mai presantă. Chiar luna trecută, în marile orașe ale țării, au fost aplicate majorări considerabile chiriilor pentru apartamentele de 2 și 3 camere.
Din nefericire, se pare că prețul chiriilor devine din ce în ce mai ridicat în țara noastră, iar pentru un număr tot mai considerabil dintre români, asigurarea unei locuințe devine o problemă din ce în ce mai urgentă și greu de rezolvat. Chiar luna trecută, potrivit informațiilor oferite de către cei de la observatornews.ro, în marile orașe ale țării, au fost aplicate majorări considerabile chiriilor pentru apartamentele de 2 și 3 camere.
Se pare că, încă din luna septembrie a acestui an, chiriile din Capitală au crescut îndeajuns de mult încât le rivalizează pe cele din Cluj-Napoca! Ba chiar mai mult decât atât, atunci când vine vorba despre apartamente cu 3 camere, Bucureștiul a reușit „performanța” de a ajunge pe primul loc, atunci când vine vorba despre chirii. În ce privește Cluj-Napoca, garsonierele, cât și apartamentele cu numai 2 camere, încă au chirii mai mari decât în Capitală.
„Segmentul chiriilor a continuat să fie vedeta pieței rezidențiale și în luna octombrie, după începerea anului universitar, iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care cererea a crescut și pentru apartamentele scoase la vânzare. Bucureștiul rivalizează cu Clujul în ceea ce privește prețurile practicate și își consolidează poziția de cel mai scump oraș pe segmentul apartamentelor mari unde chiria medie a ajuns la 675 euro”, a spus Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro, potrivit sursei citate.
Cele mai ieftine zone unde se pot închiria apartamente
Se pare că un apartament cu 3 camere a ajuns, în luna octombrie, la o chirie de 675 de euro pe lună, în timp ce o garsonieră în Capitală ajunge la 320 de euro pe lună, iar un apartament cu 2 camere este „doar” 500 de euro. În același timp, la Cluj, o garsonieră ajunge la 335 de euro pe lună, în timp ce un apartament cu 2 camere poate fi tot 500 de euro. Iar în privința celor cu 3 camere, prețul acestora este de 650 de euro pe lună.
În București, cea mai ieftină zonă este în cartierul Berceni (sectorul 4), zona Giurgiului, cât și Costin Georgian - Lucrețiu Pătrășcanu, la marginea sectorului 3. Prețul mediu pentru un apartament aici este de doar 350 de euro.