#Coronavirus

Coronavirus România, 29 decembrie: Creşte iar numărul infectărilor

29 decembrie 2021 5:32   Național
Ultima actualizare:

Bilanţul coronavirus România pentru 29 decembrie spune că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.271 de infectări cu coronavirus. Au fost raportate 35 de decese, dintre care două anterioare. 

Până în 29 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.805.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.021 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.736.172 de pacienți au fost declarați vindecați. 58.677 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Coronavirus România, 29 decembrie. 35 de decese

În intervalul 28.12.2021 (10:00) – 29.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 35 de decese (15 bărbați și 20 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință: 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient nu a înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, înregistrate unul în luna noiembrie 2021, unul în luna decembrie 2021, în județele Arad și Neamț.

Dintre cei 35 de pacienți decedați, 32 erau erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Coronavirus România, 29 decembrie. 392 de peceinţi la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.359. Dintre acestea, 392 sunt internate la ATI. Dintre cei 392 de pacienți internați la ATI, 35 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 55 sunt minori, 48 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Coronavirus România, 29 decembrie. Medic: "Va fi haos"

Un medic de familie din Sibiu a anunţat că valul cinci, provocat de noua tulpină Omicron ”a venit”. 

”Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să ştim cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiţi nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm”, a scris, marţi seară, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.  

El a mai declarat că ”singurul lucru pe care îl ştim este să urlăm în numele libertăţii”.  

Coronavirus România, 29 decembrie. Cazurile au explodat în toată Europa

Italia a înregistrat marţi (28 decembrie) un număr record de infectări cu coronavirus. Este vorba de cel mai mare număr de până acum, de la începutul pandemiei: peste 78.000 într-o singură zi. 

De asemenea, varianta Omicron a coronavirusului pune în alertă tot mai multe state, aceasta devenind dominantă și în Olanda, au anunţat autorităţile, avertizând asupra unei creşteri a spitalizărilor, relatează AFP.

În ciuda unei scăderi a contaminărilor cu 9.213 cazuri pozitive marţi, contagiozitatea crescută a variantei Omicron „va duce la noi contaminări în următoarele zile”, a anunţat institutul naţional de sănătate publică.

Săptămână trecută, Marea Britanie a anunţat că a avut 100.000 de cazuri într-o zi, un record absolut al pandemiei, iar autorităţile din Austria au declarat că noile infectări au crescut cu peste 400%. 

Mai multe