Curse noi din București și Cluj-Napoca, lansate de Wizz Air, spre destinații populare. Care sunt acestea și cât vor costa biletele

11 iulie 2024 15:00   Național

Wizz Air a anunțat că introduce cinci noi rute care vor începe să opereze din luna octombrie 2024. Trei vor pleca din București către Milano Malpensa, Stuttgart și Trieste, iar celelalte două vor ajunge la Stuttgart și Lisabona, din Cluj-Napoca, scrie adevărul.ro.

Program zboruri din București și Cluj 

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, zborurile din Bucureşti la Milano Malpensa vor fi în fiecare zi, către Stuttgart în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar spre Trieste în zilele de marţi şi sâmbătă. De asemenea, din octombrie 2024, vor fi zboruri directe din Cluj-Napoca la Stuttgart, în fiecare joi şi duminică, iar spre Lisabona în fiecare luni şi vineri.

Cât costă biletele

Preţurile biletelor încep de la 99 de lei, pe ruta Bucureşti - Milano Malpensa şi Bucureşti - Trieste, şi ajung la 129 de lei pentru Cluj-Napoca - Stuttgart, 159 de lei pentru Bucureşti - Stuttgart, respectiv 189 de lei pentru Cluj-Napoca - Lisabona.

Compania aeriană precizează că, în această toamnă, vor fi programate alte două rute din Cluj-Napoca, ce vor completa astfel opţiunile disponibile pasagerilor: cea către Viena, din 1 octombrie (în zilele de marţi, joi şi sâmbătă), şi cea către Lyon, din 28 octombrie (în fiecare luni, miercuri şi vineri).

Zboruri directe către Budapesta 

Începând din iunie 2024, Wizz Air operează zboruri, zilnice, de la București către Budapesta, asigurând pasagerilor o conectivitate fără întreruperi între aceste două orașe. În plus, călătorii din Brașov se pot bucura și ei de zboruri către Budapesta de trei ori pe săptămână, operate în zilele de marți, joi și sâmbătă. Biletele sunt disponibile cu tarife începând de la 79 de lei.

Probleme financiare pentru Wizz Air 

Wizz Air anunța pierderi peste așteptări pentru al treilea trimestru al anului 2023, deoarece compania aeriană continua să se lupte cu problemele legate de inspecția motoarelor. Problemele care implicau motoarele de pe flota sa Airbus au făcut aeronavele să fie nevoite să fie imobilizeze la sol. 

Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri şi aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri. Compania este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea "WIZZ".

Citește întreg articolul pe adevărul.ro.

Mai multe