Cutremur neobișnuit în România! Seismul a avut loc chiar lângă București. Ce mesaj a transmis directorul INFP

8 februarie 2024 18:54   Național
Ultima actualizare:

România a fost zguduită din nou de cutremure, chiar astăzi, 8 februarie! Unul dintre acestea s-a produs la o distanță de numai 20 de km de Capitală, în timp ce un alt cutremur a lovit câteva ore mai târziu, având epicentrul în Vaslui.

Din fericire, putem răsufla ușurați, deoarece magnitudinea acestor două cutremure nu a fost una care ar fi putut crea probleme de-a lungul țării. Mai precis, potrivit informațiilor oferite de către cei de la Antena 3 CNN, cutremurul produs în apropiere de București a avut o magnitudine de numai 2,1. Epicentrul seismului a fost în județul Ilfov și se pare că ar fi fost simțit chiar și la Ploiești.

La numai câteva ore distanță, un alt cutremur de mică intensitate a fost resimțit în țara noastră. De această dată, seismul a avut epicentrul în Vaslui, fiind resimțit în mai multe orașe din România, cum ar fi Galați și Iași. Se pare că seismul ar fi avut o magnitudine de 2,5 grade.

Directorul INFP, Constantin Ionescu, spune că nu este ceva ieșit din comun să avem parte de cutremure lângă București. „S-au mai produs cutremure crustale în apropiere de București. Chiar anul trecut s-a produs în nordul Capitalei un cutremur de 2 grade”, spune acesta, conform sursei citate. De asemenea, acesta a mai spus că în zona de est a Capitalei sunt falii foarte mici, unde se mai pot produce cutremure cu mangitudinea de 3 – 4 grade.

Două cutremure au avut loc în România

De altfel, se pare că începutul lunii februarie a fost o perioadă foarte activă în țara noastră, cel puțin din punct de vedere al seismelor. Pe data de 5 februarie 2024, trei cutremure au avut loc în România, într-o zonă destul de neobișnuită. Un seism a avut loc în Muntenia, în județul Argeș, având magnitudinea de 2,2 grade.

Următorul a avut loc tot în Muntenia, în județul Dâmbovița, fiind vorba despre o mangitudine de 2,3 grade. La câteva ore distanță, tot în Dâmbovița, un alt cutremur a fost simțit, de data aceasta cu o intensitate de 2,9 grade.

Mai multe