Moment important pentru Elena Udrea. A depus contestație

26 aprilie 2022 14:59   Național
Ultima actualizare:

Aflată în arest în Bulgaria după ce a fugit din țară, Elena Udrea, a depus marți, 26 aprilie, o contestație împotriva deciziei de extrădare în România. Fostul ministru al Turismului a fost arestată la Kulata, în urmă cu trei săptămâni.

Elena Udrea este condamnată definitv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute".  Tribunalul din orașul Blagoevgrad a decis săptămâna trecută că Elena Udrea va fi extrădată în România pentru a fi încarcerată.

Decizia putea fi contestată în decursul a cinci zile, iar fostul ministru al Turismului și-a folosit astăzi acest drept. Curtea de Apel din Sofia urmează să stabilească data la care va judeca contestația.

Un aspect important invocat de președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu, este faptul că Elena Udrea nu mai poate folosi drept strategie de apărare condițiile improprii din arestul din România.

Având în vedere statutul, profesia și natura faptelor, dar și ținând cont de faptul că este o persoană cu vulnerabilități, Elena Udrea va fi încarcerată individual sau cu deținute de același tip, a mai transmis Cosmin Dorobanțu.

Vezi și Cum arată închisoarea din Bulgaria în care Elena Udrea este reținută

Elena Udrea contestă decizia de extrădare din Bulgaria

„Dacă va face cerere, va primi din partea ANP un televizor pentru că trebuie asigurat dreptul la informare. Dacă nu e satisfacută de televizorul primit, poate primi, în baza unei cereri, un alt televizor pe care și-l dorește. Elena Udrea nu mai poate invoca drept strategie de apărare condițiile improprii din arestul din România pentru că Administrația Națională a Penitenciarelor a trimis deja documente oficiale la primul termen prin care au precizat că Elena Udrea va sta în condiții bune.

Telefon mobil nu va primi, pentru că introducreea telefoanelor mobile în penitenciare este interzisă, fiin infracțiune, dar va beneficia de dreptul de a lua legatura cu familia, cu prietenii, prin intermediul vizitelor, convorbirilor online sau telefonului fix din camerele de deținere”, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu.

Elena Udrea a fost arestată în urmă cu 3 săptămâni

Fost ministru al Turismului, Elena Udrea a fost reţinută pe 7 aprilie de poliţia de frontieră din Bulgaria. Ea a fost arestată în momentul în care încerca să treacă cu automobilul în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata. 

Elena Udrea fusese dată în urmărire în urma condamnării definitive la șase ani de închisoare, în dosarul "Gala Bute".

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe