Elevii de clasa a VIII-a încep Evaluarea Națională, cu proba la Limba şi literatura română. Când vor fi publicate subiectele
Luni, 19 iunie, peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susţin luni prima probă a Evaluării Naţionale, cea de Limba şi literatura română.
Când se vor afișa rezultatele finale
Apoi, miercuri, urmează proba la matematică. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.
Primele rezultate vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. În ceea ce privește contestațiile, aceastea vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Elevii care depun contestații, completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.
Cum se face accesul în sălile de examen
Potrivit Ministerului Educației, accesul candidaților se face doar în intervalul orar 8:00 - 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru, mai indică sursa citată.
Probele au început la ora 9:00, când candidaţii au primit broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care a fost aprobată această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor procedurilor specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2023.
Probele sunt monitorizate audio-video
„Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen. Nu sunt acceptaţi în examen candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop”, mai indică Ministerul Educaţiei..
Unde se poate suna pentru a raporta nereguli
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 - 22 iunie, între orele 8:00 - 16:00).
Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţul Dâmboviţa vor fi evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot lansat anul trecut, mai indică sursa menţionată.
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.
Codurile individuale vor fi distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.