Forțe mobilizate de Paște: Peste 25.000 de polițiști și jandarmi vor ieși pe străzi
Zilnic, peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie începând de vineri, 22 aprilie, până trec sărbătorile pascale. Autoritățile vor supraveghea bisericile, unde sunt aşteptaţi la slujbă peste un milion şi jumătate de credincioşi, însă vor controla și șoselele.
Indiferent de modul și locul unde veți petrece aceste zile, autoritățile vor lua toate măsurile astfel încât să fiți în siguranță, să primiți sprijin calificat și prompt în caz de nevoie.
O mare atenție va fi acordată locurilor unde vor fi organizate evenimente publice și lăcașurilor de cult unde se vor desfășura slujbe religioase la care este preconizată participarea unui număr mare de credincioși.
În Noaptea de Înviere, la cele aproximativ 10.800 de lăcașuri de cult ortodoxe, se estimează prezența a peste 1,6 milioane de persoane. De asemenea, forțele de ordine vor executa misiuni de patrulare și pe traseele de deplasare a oamenilor.
18 elicoptere IGAV sunt pregătite să intervină
Polițiștii recomandă să vă stabiliți din timp rutele pe care vreți să circulați și să alegeți trasee alternative. În trafic, veți întâlni 1.600 de polițiști rutieri care vor acționa zilnic pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave și 370 de aparate radar.
De asemenea, 18 elicoptere de la Inspectoratul General al Aviației Române, care vor survola deasupra drumurilor și autostrăzilor din țară. Echipajele de zbor sunt pregătite în orice moment să intervină în sprijinul cetățenilor aflați în dificultate sau în sprijinul misiunilor operative pe linie de ordine și siguranță publică.
Polițiștii și jandarmii vor avea și acțiuni punctuale în zonele și locurile unde există un număr mare de persoane, precum baruri, discoteci, cluburi, piețe, gări, spații de cazare.
Aproape 600 echipaje SMURD mobilizate în perioada sărbătorilor
Pe perioada Sărbătorilor Pascale, răspunsul la urgențele medicale se va realiza cu peste 570 de echipaje SMURD, precum și 151 echipaje pentru descarcerare.
De asemenea, aproximativ 700 de jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele și în stațiunile turistice, echipați și pregătiți să intervină pentru acordarea sprijinului persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Și la punctele de frontieră activitatea este intesificată. 4.200 de polițiști asigură, zilnic, tranzitarea fluentă a punctelor de trecere a frontierei. Autoritățile vă recomandă să accesați aplicația trafic-online care prezintă o medie a timpilor de așteptare și tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să fie preîntâmpinată apariția suprasolicitărilor, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro