Furtuna Frederico lovește Marea Neagră cu vânt puternic și valuri de peste 8 metri. Meteorologii au emis cod galben de lapoviță și ninsoare, inclusiv pentru București

18 noiembrie 2023 9:04   Național

Furtuna Frederico, cea care a făcut ravagii în țări precum Franța și Elveția a ajuns aproape de România. Meteorologii din Bulgaria estimează rafale de peste 120 - 150 km/h și valuri care vor trece de 8 metri înălțime.

Mai mult, ANM a emis un cod galben de vânt puternic și ploi, valabil în mai multe zone ale țării, inclusiv la mare și în București.

Bulgaria anunță că furtuna Federico va afecta transportul naval și aerian din Bulgaria și Turcia (posibile zboruri anulate sau deviate din Istanbul). În sud-est vor fi rafale de peste 80 - 90 km/orã.

Sunt avertizări de cod portocaliu în Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina în vecinătatea Mării Negre.

Vântul va continua să sufle cu putere şi duminică în toată țara. La București va ninge

Meteorologii anunţă că vântul va continua să sufle cu putere şi duminică, în sudul Moldovei, estul Munteniei şi în Dobrogea. A fost emisă o avertizare cod galben, valabilă până duminică, la ora 18.00.

În Bucureşti, cerul va fi noros şi va ploua (cantităţi de apă de 15...20 l/mp), iar noaptea trecător vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

„Vântul va avea intensificări mai ales seara şi noaptea cu rafale de 50...55 km/h. Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade”, anunţă ANM.

De duminică, vântul se mai domolește

Duminică, de la ora 10.00 la ora 18.00, meteorologii anunţă că vremea se va ameliora faţă de intervalul anterior.

„Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade”, a mai transmis ANM.

Inițial, avertizarea era valabilă „În sudul Moldovei, estul Munteniei şi în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 60...80 km/h. Pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 85...90 km/h”, anunţă ANM.

Mai multe