#Coronavirus

Grupa de vârstă cea mai afectată de valul de înbolnăviri Covid

7 ianuarie 2022 11:49   Național

Un nou studiu Institutului Naţional de Sănătate Publică arată care parte a populației este cea mai afectată de valul 5, dar și care este situația Omicron în România.

Conform unui raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică, până la data de 5 ianuarie, în România au fost depistate 183 de cazuri de Omicron, peste jumătate din secvențierile din săptămâna 3-9 ianuarie fiind cu această nouă variantă. 

Studiu a fost realizat pe perioada 20 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022 și mai arată că două dintre trei cazuri confirmate cu SAR-CoV-2 au fost depistate la persoane între 20 și 59 de ani. La categoria de vârstă 20-39 de ani, rata de incidență a crescut mai rapid, iar 60% dintre persoanele diagnosticate sunt nevaccinate.

Dintre cele 183 de cazuri confirmate cu Omicron, INSP anunțat că ”30% dinre cazuri sunt de import”, adică vin de la pacienți care au călătorit în afară, iar peste 20% nu au nicio legătură epidemiologică cu vreo călătorie sau alt caz confirmat, notează news.ro.

20-39 de ani, grupa cea mai afectată

În perioada realizării studiului, cele mai afectate au fost persoanele între 20 și 59 de ani, 2 din 3 cazuri confirmate venind din această categorie. Statisticile mai arată că cea mai mare creștere apare la persoanele între 20 și 39 de ani, adică tineri.

Rata de reproducere a coronavirusului în România a crescut constant în perioada 20 decembrie – 2 ianuarie însă o creştere accentuată este estimată pentru săptămâna 3-9 ianuarie când este aşteptată o rată de reproducere de 1,52, cu 43% mai mare faţă de săptămâna anterioară.

Peste 60% dintre cazuri, nevaccinați

În ceea ce priveşte infectările, în perioada de referință, 60,48% dintre cazuri au fost la persoane nevaccinate.

În rândul celor vaccinaţi, 49,51% dintre cei infectaţi au mai mult de şase luni de la finalizarea schemei de imunizare, 30,67% au mai puţin de 6 luni de la doza a doua a doua, în timp ce 18,11% au şi doza booster iar 1,71% au doar o doză de ser. 

Creștere constantă a numărului de cazuri

Din 26 decembrie, graficele INSP arată că numărul cazurilor de Covid a început să crească, iar panta ascendentă se menține. Asta după o așa numită perioadă de platou, între 20 și 25 decembrie. Numărul internărilor la ATI nu reflectă această creștere însă.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate la nivel naţional este de 1.827.867, 17,2% dintre acestea fiind cazuri diagnosticate în Bucureşti, 5% în judeţul Cluj, 4,9% din îmbolnăviri înregistrându-se în Timiş, 4,3% în judeţul Ilfov iar 4% dintre cazuri fiind înregistrate în judeţul Iaşi. 

În ceea ce priveşte decesele cauzate de COVID-19, numărul total al acestora este de 58.940. cele mai multe decese s-au înregistrat în Capitală respectiv 8,9% din total), Bucureştiul fiind urmat de judeţul Prahova (4,5% dintre decese), Bihor (4% dintre decese) , Constanţa (3,8% dintre decese) şi Suceava (3,6% dintre decese).

Mai multe