#Exclusiv Click!

Ilinca Simion a primit inelul de logodnă de la doi polițiști

26 august 2022 19:28   Național
Ultima actualizare:

6.000 de lei. Atât costă fiecare dintre verighetele speciale pe care le poartă de astăzi de la prânz George Simion şi soţia sa Ilinca, mirii momentului în România. În acelaşi timp, pe mâna doamnei Simion tronează de ceva timp inelul de logodnă, care a costat 5.000 de lei. Noul cuplu, care organizează astăzi în comuna vâlceană Măciuca cea mai mare petrecere pomenită vreodată în România, are 10 naşi, nu va avea tort la nuntă şi nici clasicul dans al mirilor. 

A devenit celebru mai întâi prin acţiunile în forţă pentru unirea cu Basarabia, apoi prin modul neortodox de a face politică. Mulţi îl contestă, mulţi îl plac, dar toată lumea a auzit de el. George Simion, preşedintele AUR, s-a cuminţit, iar ”vinovata” este Ilinca Munteanu, o brunetă de 24 de ani din Bărăgan. Anarhistul de odinioară a devenit un bărbat model, locul strigătelor a fost luat de şoapte de iubire.

Citește și: George Simion s-a căsătorit! Imagini de la cununia civilă. Cât de emoționată a fost Ilinca

Cel care se mândrea cu zarva creată la ambasadele Rusiei sau Basarabiei şi teroriza adversarii politici se mândreşte acum că a luat ieftin roşii, castraveţi şi celelalte legume necesare petrecerii şi că nunta iese ”bine” pentru că nu a plătit mult, iar prietenii l-au ajutat chiar şi cu o sponsorizare la bere.  

Vezi și: EXCLUSIV! Poftiţi la nunta unicat a lui George Simion!

George şi Ilinca s-au căsătorit civil ieri, la ora 16.00, iar astăzi la ora 12.00 este programată căsătoria religioasă. Reporterii Click! au discutat cu cei doi membri ai familiei Simion în timp ce verificau lucrările de la capela-biserică ce se construia special pentru ei pe dealurile din comuna vâlceană Măciuca.

Nu rata nici: Soția lui George Simion " Rochia de mireasă este exact așa cum mi-am dorit și cu accente tradiționale românești"

Ne cunoaştem din 2019 şi a fost o poveste deosebită cum am cerut-o în căsătorie şi cum i-am dat inelul. Am vrut să o duc la Paris, să-i fac o surpriză dar când i-am spus a avut o reacţie care m-a făcut să cred că a aflat. A zis ceva de genul: la Paris unde se dau inele. M-am speriat şi am precipitat lucrurile. Spune tu iubi mai departe”, şopteşte drăgăstos „noul” George Simion.

Eram în maşină, pe la Dărmăneşti, ne-a oprit un echipaj de poliţie, ne-a cerut buletinele, ne-a pus întrebări, eu am crezut că este abuz că nu făcusem nimic şi am scos telefonul să filmez. La care deodată agentul spune: din partea domnului Simion avem un cadou. În clipa aia am ştiut că este inelul pentru că recunosc, îl aşteptam, îmi doream mult asta”, îşi aduce aminte emoţionată Ilinca. 

Află și: Untold de Măciuca! Cum s-a transformat locul în care George Simion face nunta și ce trebuie să faci ca să participi

Vor pleca în luna de miere în Maramureş 

A terminat Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu, este specializată în Dreptul Afacerilor, acum studiază psiho-pedagogie, a făcut handbal, dansuri populare şi este de loc din Ialomiţa. Vrea să aducă linişte şi ordine în viaţa celui care a devenit cunoscut prin explozia din viaţa de zi cu zi.

Eu gătesc foarte bine, îmi plac de exemplu mult sarmalele în foi de varză. Dacă gătesc ceva îl sun, stabilim o oră şi nu întârzie. Face piaţa, cumpără ce trebuie”, arată deja Ilinca că ştie ce vrea.

Cum mirii au fost de acord ca nunta să respecte toate datinile, Ilinca nu vine astăzi cu mâna goală, ea îşi aduce zestrea. „Noi o să respectăm tradiţia. Toată zestrea mea o să fie expusă pe gard. Aşa este obiceiul. Să vadă lumea că fata are zestre mare şi frumoasă. Sunt lucruri strânse într-o ladă veche de mama mea şi primite de la bunica”, dezvăluie jumătatea preşedintelui AUR.

«Eu vreau şase copii, ea vrea patru»

La nunţi de obicei mirii sparg averi pe haine. George şi Ilinca spun că nici pomeneală. În timp ce mirele se va însura într-un costum popular realizat de meşteri din Vâlcea „o ie oltenească, o capă neagră haiducească, cizme, iar pantalonii vor fi şi ei specifici zonei”, şi-a prezentat George Simion ţinuta de mire, Ilinca a apelat la o invenţie: ”Voi purta o rochie albă, cu trenă de 4 metri, croită aşa cum am visat peste care au fost aplicate motive populare de la mine din Bărăgan”, explică mireasa.

Cuplul va avea opt domnişoare de onoare cu rochii create la fel de aceeaşi croitoresă, după ideile miresei, dar nu va exista cavaler de onoare. La ora 23.00 va fi un foc de artificii, iar la cererea miresei vin să cânte şi artişti străini: ”din Macedonia de Nord, celebrul Pero Tsatsa şi  un ansamblu de 50 de artişti din Albania”.

Tot de la Ilinca am aflat şi ce urmează după nuntă. Cuplul va pleca în călătorie de nuntă în Maramureş. George şi Ilinca au şi un subiect asupra căruia încă nu s-au pus de acord, singurul de altfel. Câţi copii să aibă.

”Eu vreau şase, ea vrea patru”, spune şugubăţ George Simion. ”Dar să fie minim o fată”, completează ca să fie clar mireasa. ”Dragostea e lucru mare/Nu-ţi dă stare la culcare/Şi nici poftă de mâncare”cântă pe dealurile Vâlcei George Simion versurile melodiei Ioanei Radu în timp ce se desparte de noi. Hotărât lucru anarhistul s-a topit, trăiască iubirea! 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe