George Simion s-a căsătorit! Imagini de la cununia civilă. Cât de emoționată a fost Ilinca
George Simion și Ilinca au spus „Da!”, în fața ofițerului stării civile din localitatea vâlceană Măciuca, vineri, 26 august, la ora 15.00
Desi anunțaseră că fac cununia la ora 16:00, George Simion și Ilinca au ajuns la primăria din Măciuca, mai devreme, la ora 15:00. Fotoreporterii Click! au fost pe fază și i-au surprins pe cei doi îmbrăcați la patru ace.
„Astăzi am făcut formalitățile cerute de stat, iar mâine este ziua cea mai importantă în care promitem să fim împreună până când moartea ne va despărți. Vă așteptăm începând cu ora 10 să ne bucurăm împreună”, a transmis George Simion pe conturile de socializare.
Dan Diaconescu, martor la cununia civilă
Unul dintre martorii mirilor, la cununia civilă a fost chiar Dan Diaconescu, „tăticul OTV”. Primarul localității vâlcene Măciuca, Mugurel Mărcoianu, a fost cel care a oficiat cununia civilă, în aer liber, într-un decor idilic.
Evenimentul a fost organizat pe platoul resortului de lux în care sunt cazați mirii și unde a fost amenajat un loc special, lângă bisericuța unde se va oficia cununia religioasă, și aceasta ridicată special pentru acest eveniment.
Lăcașul de cult va rămâne în continuare în cadrul complexului și după cununia relifioasă și petrecerea câmpenească, ulterioară.
Cununia religioasă, sâmbătă, pe 27 august
Odată încheiată cununia civilă, cei doi miri sunt cu un pas mai aproape de marele eveniment, cununia religioasă și agapa de proporții, cu peste 10.000 de participanți!
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, pe 27 august, pe o pajiște din localitatea Măciuca. Accesul presei nu este permis, iar invitații vor intra cu ajutorul unor brățări, ca la festival.
Citește și: Dan Diaconescu, martor la cununia civilă dintre George Simion și Ilinca
De altfel, fiind vorba despre o zonă vastă, organizatorii au realizat și o hartă a evenimentului.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!