Ioana, o fată de 18 ani din Suceava, a fost găsită spânzurată în propria locuință. Ar fi avut o relaţie cu un poliţist „cu grade”

14 august 2024 16:46   Național

O tânără în vârstă de doar 18 ani a fost găsită moartă în casă, iar decesul ei a declanşat o anchetă de proporţii în Poliţie. Ioana avusese o relație tumultoasă cu un angajat al Inspectoratului. Într-o petiție online se arată că ancheta ar fi „mușamalizată”.

Ioana, care abia împlinise de câteva luni de zile vârsta de 18 ani, și-a pus capăt zilelor, fiind găsită spânzurată de sora sa. Ea ar fi avut o relaţie cu un ofiţer din Poliţia Broşteni, iar acesta ar fi abuzat-o. De fapt, Ioana nu era originară din Broşteni, ci fusese adusă aici prin sistemul de protecţie şi asistenţă şi dată în grija unor asistenţi maternali, iar după ce împlinea 18 ani, putea pleca din cadrul acestei familii care o luase în grijă.

Decesul acesteia a stârnit un val de reacţii în mediul online din cauza faptului că s-a aflat că ea avea o relaţie cu un comisar din cadrul Poliţiei Broşteni. De asemenea, poliţistul „cu grade” ar fi bătut-o și abuzat-o constant. Înainte de a-și pune capăt zilelor, fata i-a trimis bărbatului un mesaj prin care dă de înțeles că se va sinucide. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și se fac cercetări și în privința șefului ISPJ Suceava.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Suceava desfășoară activități de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanțelor decesului unei tinere, de 18 ani, din orașul Broșteni, jud. Suceava.

În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22:00 o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza orașului Broșteni, prezentând urmele unui act suicidal. În cauză a fost efectuată și necropsia cadavrului, fără a fi evidențiate urme ale vreunei infracțiuni intenționate.

Ar fi avut o relaţie cu un poliţist „cu grade”

De asemenea, având în vedere apariția în spațiul public a unor date, privind o presupusă relație anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unității a dispus în regim de urgență și verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenței unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al polițistului sau alte aspecte de interes în cauză”, a transmis IPJ Suceava.

Apropiaţii tinerei au lansat o petiţie online pentru a cere ca ancheta din acest caz să fie una transparentă.

Avem mai multe informații cum că toată tragedia din noaptea de 12.08 care a avut-o drept victimă pe Ioana Pavăl, a fost mușamalizată. 

1. Ioana a sunat la 112 înainte să facă gestul necugetat, iar la fața locului s-a prezentat sora ei însoțită de comisarul care i-a făcut viața un calvar. De ce el? Având în vedere altercațiile și despartirea celor doi,cu siguranță Ioana ar fi sunat la secție ci nu pe el.

2. Telefonul Ioanei a fost luat la secția din Brosteni, acolo unde lucrează comisarul.

3. Nu s-a solicitat criminalistica, lucru care este inacceptabil, sinuciderea poate fi mascată, mai ales că este implicat un om cu «grade»

4. Ioana a transmis prietenilor modul brutal care îl folosea cu ea. «Ieri a turbat, după ce m-a caftit s-a dus la lucru».

Să fie oare gestul Ioanei doar o mascare a adevărul? Ce avea Ioana important în telefon și de ce a trebuit să ajungă la poliție? Hai să ne unim, să răzbunăm fiecare om care a suferit din cauza oamenilor cu «pile» haideți să găsim adevărul și să îi facem dreptate Ioanei, ca sufletul ei să fie liniștit!”, se arată în petiție.

Mai multe