Iubita principalului suspect din dublul asasinat din Iași, audiată. Ce a declarat fata care l-a însoțit pe canadian la Roma
Anchetatorii ieșeni au audiat-o pe iubita lui Ahmed Sami El Bourkardi, canadianul de origine marocană suspectat că i-ar fi ucis cu sânge rece pe cei doi studenți din Iași. Fata le-a furnizat oamenilor legii informații prețioase despre presupusul criminal.
Imane El Adraoui și Ahmed Sami El Bourkardi au fost chemați la audieri, luni, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Dacă principalul suspect în cazul dublului asasinat din cartierul ieșean Moara de Vânt a refuzat să mai facă vreo declarație, iubita sa a stat de vorbă cu procurorii, conform bzi.ro.
Ce a spus iubita canadianului despre hainele acestuia
Iubita lui Ahmed Sami El Bourkardi le-a povestit procurorilor ce s-a întâmplat în zilele din preajma dublului asasinat, care a avut loc pe 9 decembrie 2021. Imane El Adraoui a declarat că iubitul său a mers în vizită la tânărul student ucis, Youssef Ajniyah, însă atunci când a revenit acasă nu avea hainele murdare de sânge și noroi.
Însă, un aspect extrem de important care cântărește mult în anchetă este faptul că Ahmed Sami El Bourkardi s-a întors acasă îmbrăcat cu alte haine decât cu cele cu care plecase, după cum a mărturisit iubita sa.
Ahmed Sami El Bourkardi a plecat spre Roma pe data de 11 decembrie 2021, la o zi de la descoperirea macabră, împreună cu iubita lui, Imane El Adraoui, o tânără din Maroc stabilită în Iași, pentru studii. Ambii au plecat într-un city break pe care îl achitase el, cu mai mult de o lună în urmă. El a fost prins la Roma, extrădat în România și băgat în arest la Iași.
Victimele au fost înjunghiate de zeci de ori
Ioana Burlacu (24 ani) și Jiynah Youssef (26 ani) locuiau, din luna noiembrie 2021, într-o vilă închiriată, în Complexul rezidențial Roua Residence din cartierul Moara de Vânt, acolo unde au fost găsiți decedați, la mijlocul lunii decembrie. Cei doi urmau să meargă pe 10 decembrie la Bruxelles, unde locuia familia marocanului.
Însă, au fost găsiţi morți la parterul vilei, după ce familia tânărului a anunţat poliţia despre faptul că acesta nu a mai urcat în avionul care ar fi trebuit să îl ducă în Belgia. Cei doi studenți au avut o moarte extrem de violentă, având corpurile ciopârțite: ea a fost tăiată de 33 de ori, iar îl el a fost înfipt cuțitul de 17 ori.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram