Modificarea importantă pe care trebuie să o știe toți părinții! Schimbarea adusă concediului paternal

21 iunie 2024 12:57   Național

Chiar în cursul zilei de vineri, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022. Aceasta modifică și completează Legea concediului paternal nr. 210/1999. Iar una dintre modificările aduse de noua ordonanță include acordarea de concediu paternal taților care sunt salariați în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat potrivit legii.

De asemenea, noua Ordonanță d urgență prevede și extinderea concediului paternal de la 5, la 10 zile lucrătoare. De asemenea, legea prevede și acordarea concediului paternal, cât și a indemnizației aferente, pentru tații ce sunt salariați în baza unui contract de muncă, ori a unui raport de muncă, încheiat conform legii.

Astfel, poate cea mai importantă prevedere pe care părinții trebuie să o cunoască este faptul că durata concediului paternal urmează să se extindă. La acest moment, durata acestuia este de numai 5 zile, iar apoi urmează să se prelungească la 10 zile.

Noile schimbări pe care tații trebuie să le știe

Mai mult decât atât, se mai introduc și reglementări în privința sancțiunilor în cazul în care prevederile legislaţiei naţionale ce transpun prevederile directivei nu sunt respectate. Președintele Klaus Iohannis a promulgat noua lege chiar în cursul zilei de vineri, iar poate că modificarea cea mai importantă introdusă, pe care părinții trebuie să o știe, este faptul că perioada concediului paternal se va extinde de la 5, la 10 zile.

Mai mult decât atât, noua lege mai introduce și o prevedere care va asimila salariaților anumite categorii de persoane. Mai precis, este vorba despre cei care au încheiat contracte de activitate sportivă, cei care au contracte de management, persoane care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, cât și cei care au convenții de muncă individuale.

Astfel, noua lege promulgată de Președinte introduce modificări ce pot fi importante pentru părinți, mai ales cea care menționează creșterea concediului paternal de la 5 la 10 zile. Legea a fost promulgată chiar în cursul zilei de vineri, de către Președinte.

Mai multe