Monica Macovei, implicată într-un accident rutier grav!
Mașina în care se afla Monica Macovei, 63 de ani, a fost implicată într-un accident rutier cu o motocicletă. Motociclistul a fost transportat la spital, din cauza traumatismelor multiple suferite.
O persoană a fost transportată la spital
Accidentul a avut loc pe drumul național care leagă Mangalia de localitatea 2 Mai, transmite Antena3.ro Conform sursei citate, mașina în care se afla Monica Macovei s-a ciocnit cu un motociclist, acesta suferind răni destul de grave.
Citește și: Irinel Columbeanu, îndrăgostit de Monica Macovei: „Mă mai ajuta și cu cursurile, și cu copiatul’’
Cert este că la fața locului a ajuns o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța și a preluat motociclistul, care a suferit mai multe traumatisme.
Fosta ministră a Justiției a fost evaluată la fața locului de personalul medical al ambulanței, fiind stabilit faptul că Monica Macovei nu a suferit nici o lovitură, fiind în afara oricărui pericol.
Vezi și: Legătura neştiută dintre Mihai Găinuşă şi Monica Macovei
Conform Antena3.ro, Monica Macovei s-ar fi aflat la volanul mașinii. Conform primelor informații, fosta ministră a Justiției ar fi pierdut controlul volanului, după ce a trecut podul de la Mangalia, pe direcția 2 Mai, și ar fi ajuns pe contrasens, unde a izbit în plin motocicleta, la ieșirea dintr-o curbă.
Bărbatul aflat pe vehiculul cu două roți ar fi fost aruncat pe asfalt, legându-se cu răni grave. Monica Macovei a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat faptul că aceasta nu consumase băuturi alcoolice.
Nu rata nici: Cum se relaxează candidatele după o zi de campanie: Monica Macovei cu pisica, Elena Udrea în club
Cu toate acestea, conform sursei citate, pe numele acesteia ar fi fost deschis un dosar penal, fiind cercetată pentru vătămare corporală. În intervalul decembrie 2004 – aprilie 2007, Monica Macovei a fost ministra Justiției în Guvernul Tăriceanu. La vremea aceea, Monica Macovei a inițiat reforme în justiție, solicitate de Uniunea Europeană, care au dus la ridicarea unora din stegulețele roșii de către Comisia Europeană, fapt ce a contribuit la acceptarea României în UE, în ianuarie 2007.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!